LAPAR: Producţiile de grâu, floare soarelui şi porumb nu sunt cele "trâmbiţate" de MADR

F.A.
Companii / 20 august 2013

Producţiile de grâu, floare soarelui şi porumb nu sunt "nici pe departe cele trâmbiţate" de conducerea Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), susţine Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), precizând că acest lucru i-ar putea conduce într-o eroare pe producătorii agricoli.

"Datorita situaţiei dezastruoase pentru fermieri, privind piaţa produselor agricole, LAPAR le recomandă producătorilor agricoli să facă tot posibilul să-şi stocheze producţiile de grâu, floare şi porumb pentru a nu intra în capcana retailerilor de cereale, care cu sprijinul nemijlocit al conducerii MADR, vor duce fermierii în situaţia de a nu-şi recupera decât 70-80% din cheltuieli şi astfel să intre în faliment", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

"De altfel, spre ştiinţa tuturor, producţiile de grâu, floare şi porumb nu sunt nici pe departe cele trâmbiţate de conducerea MADR şi care i-ar putea conduce într-o eroare pe producătorii agricoli, cum de altfel nu sunt adevărate nici acele cifre care se presupun a fi folosite de către bursă", menţionează LAPAR.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb