Grupul Lenovo a anunţat astăzi rezultatele pentru anul fiscal 2011/2012, încheiate în 31 martie, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.
Cu vânzări anuale de 29.6 miliarde USD, în creştere cu aproape 37 procente faţă de anul anterior, Lenovo a încheiat anul financiar în poziţia celui de-al doilea producător de PC-uri din lume, cu o cotă de piaţă de 12.9 procente.
Profitul anual pre-impozitare a fost de 582 milioane USD, în creştere cu 63 procente faţă de anul anterior.
Yang Yuanqing, preşedinte şi CEO Lenovo, declară: "Livrările globale de PC-uri Lenovo au crescut cu 35% de la un an la altul, depăşind de zece ori rata de creştere a industriei; cota de piaţă globală a crescut cu trei puncte procentuale, iar profitul net a crescut cu 73% în ultimul an. În al patrulea trimestru fiscal, Lenovo a avut cea mai mare creştere dintre primii producători de PC-uri, atât pe pieţele emergente cât şi pe cele mature, atât în rândul clienţilor comerciali cât şi al consumatorilor generali. Pentru prima dată am atins o cotă de piaţă de peste 10% pe ambele segmente de clienţi. Ne-am consolidat poziţia de vârf pe pieţele emergente, unde Lenovo a obţinut deja o cotă de peste 10% în 15 pieţe, şi a devenit numărul unu în India".