Liga Arabă face presiuni internaţionale pentru a impune măsuri asupra regimului sirian

F.A.
Internaţional / 1 aprilie 2012

Liderul Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, a făcut apel astăzi, la Istanbul, către participanţii la o conferinţă internaţională privind Siria, să exercite presiuni asupra Consiliului de Securitate al ONU pentru a impune măsuri coercitive asupra regimului preşedintelui Bashar al-Assad, relatează AFP, conform surselor de presă.

Participanţii trebuie "să ceară simultan Consiliului de Securitate să ia o decizie coercitivă în baza capitolului şapte pentru a opri violenţele din Siria", a declarat al-Arabi, la deschiderea celei de-a doua conferinţe Prietenii Siriei, în faţa reprezentanţilor a peste 70 de ţări.

Capitolul şapte al Cartei Naţiunilor Unite prevede, în caz de "ameninţare la adresa păcii, de ruptură a păcii şi de act de agresiune", o serie de măsuri care merg de la întreruperea relaţiilor diplomatice şi economice până la o intervenţie militară pentru restabilirea păcii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb