Încrederea mediului de afaceri din Germania a crescut şi în luna iunie 2026 faţă de luna precedentă, conform indicelui de la IFO. Indicele încrederii a crescut până la 85,6 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 3 luni, de la 85 de puncte, în condiţiile în care indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a crescut până la 84,1 puncte, de la 83,9 puncte în luna precedentă, iar indicele condiţiilor curente a crescut până la 87 de puncte, de la 86,1 puncte. (IFO)
Creditul acordat rezidenţilor din Polonia a crescut cu o rată anuală de 8,7% în luna mai 2026, după o creştere de 7,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,1%. Creditul acordat gospodăriilor populaţiei a crescut cu o rată anuală de 5,7%, după o creştere de 5,3% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%, iar creditul acordat companiilor nefinanciare a crescut cu o rată anuală de 11,4%, după o creştere de 11,5% în luna anterioară, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,6%. (NBP)
Preţurile de consum din Australia şi-au temperat creşterea anuală în luna mai 2026, până la 4%, de la 4,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderilunare de 0,7%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală la 3,3%, de la 2,8%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 6,5%, de la 6,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%. (ABS)
Preţurile producătorilor industriali din Finlanda şi-au accelerat creşterea anuală şi în luna mai 2026, până la 7,4%, de la 4,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,3%, după un avans de 1,2% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat creşterea anuală până la 6,4%, de la 4,7% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,2%, iar preţurile energiei au crescut cu o rată anuală de 17,9%, după o creştere de 1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 2,4%. (Statistics Finland)
Preţurile locuinţelor din Ţările de Jos şi-au accelerat creşterea anuală în luna mai 2026, până la 4,4%, de la 4,3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%, după o stagnare în luna anterioară. Numărul tranzacţiilor a scăzut cu o rată anuală de 2,5%, după o creştere de 2,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 1,7%. Preţul mediu a crescut cu o rată anuală de 3,3%, după o creştere de 3% în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, până la 487 de mii de euro. (CBS Netherlands)
Activitatea în sectorul privat din SUA a înregistrat o expansiune şi în luna iunie 2026, pe fondul creşterii din servicii şi industrie. Indicele agregat al activităţii a crescut la 52,2 puncte (o valoare sub 50 arată contracţie), cel mai ridicat nivel din ultimele 5 luni, de la 51,5 puncte, în condiţiile în care indicele activităţii din servicii a crescut la 51,3 puncte, de la 50,7 puncte. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a crescut până la 55,7 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimele 49 de luni, de la 55,1 puncte, în condiţiile unei creşteri a indicelui producţiei până la 57,7 puncte, de la 56,6 puncte. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul unei accentuări a creşterii costurilor de producţie şi a preţurilor produselor finite. (S&P Global)





















































Opinia Cititorului