MAE: Afirmaţiile privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate sunt false

S.B.
Politică / 30 aprilie

MAE: Afirmaţiile privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate sunt false

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a răspuns, miercuri, acuzaţiilor AUR privind lipsa buletinelor de vot în diaspora, Andrei Ţărnea arătând că orice afirmaţii privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate sunt false şi reprezintă o încercare de manipulare a alegătorilor şi că au fost transmise 3.600.000 de buletine de vot care au ajuns deja la secţiile din străinătate, potrivit news.ro.

"Orice afirmatii privind o potenţială insuficienţă a buletinelor de vot în străinătate sunt false şi reprezintă o încercare de manipulare a alegătorilor. Există suficiente buletine. Au fost transmise 3.600.000 de buletine de vot care au ajuns deja la secţiile din străinătate", a transmis purtătorul de cuvânt al MAE.

Ţărnea a precizat că este statistic imposibil să se epuizeze aceste buletine. "Chiar dacă, în mod excepţional şi fără precedent în ultimele scrutinuri, o secţie din străinătate ar risca să rămâna fără buletine, aceasta poate să ceară, cu acordul Biroului Electoral pentru Străinătate, redistribuirea unor buletine de la secţii mai puţin solicitate", menţionează reprezentantul MAE.

AUR transmite, miercuri, că potrivit semnalelor primite de la românii aflaţi în diaspora, dar şi din partea membrilor AUR din străinătate, se constată un număr insuficient de buletine de vot faţă de fluxul mare de alegători preconizat, acuzând "o tentativă gravă de sabotare a dreptului de vot al românilor din diaspora prin îngrădirea posibilităţii lor de a-şi exprima voinţa la urne".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3787
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3042
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8518
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.6339

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb