Creşterea inflaţiei a devenit cea mai mare temere a pieţelor în urma războiului din Iran, însă analiştii de la Bank of America consideră că există un element mai perturbator, pe care este posibil ca investitorii să-l ignore, scrie Business Insider.
Majorarea preţului petrolului, generată de conflictul din Orientul Mijlociu, a alimentat temerile privind ascensiunea inflaţiei, în vreme ce petrolul Brent s-a menţinut în jurul nivelului de 100 de dolari pe baril în ultima săptămână. Totuşi, în timp ce atenţia se concentrează pe potenţialul de creştere a preţurilor, analiştii Bank of America afirmă că piaţa nu ia în calcul un risc mai amplu: o încetinire economică globală sincronizată, determinată de un război mai prelungit.
În opinia echipei grupului financiar, probabilitatea ca războiul să se prelungească în trimestrul al doilea este la fel de ridicată ca cea a unei rezolvări rapide.
„Cel mai important factor pentru economia globală este persistenţa şocurilor energetice şi a celor generate de incertitudine”, au scris analiştii, conform Business Insider.
Totuşi, în pofida probabilităţii relativ ridicate a unui război mai îndelungat, piaţa continuă, în mare măsură, să trateze acest eveniment drept un şoc tranzitoriu, conform sursei menţionate.
Indicele S&P 500 a scăzut doar uşor de la începutul războiului, lucru ce poate fi interpretat ca o dovadă a rezilienţei pieţei sau, în opinia Bank of America, ca un semn că investitorii nu includ în preţuri scenariul cel mai perturbator.
Strâmtoarea Hormuz, un punct de blocaj esenţial pentru comerţul global, a fost în centrul atenţiei, în condiţiile în care o pondere semnificativă din petrolul mondial tranzitează această strâmtoare, astfel încât perturbările transportului maritim au dus la creşterea preţurilor petrolului, care, în cele din urmă, sunt aşteptate să se transmită în inflaţie.
Bank of America a semnalat că, dincolo de perturbările transportului maritim în strâmtoare, există un scenariu cu un impact mai mare asupra economiei globale, pe care îl are în vedere. „Principalul risc pentru pieţe, dincolo de transportul maritim, rămâne posibilitatea unor pierderi permanente ale producţiei de energie în Golf, în funcţie de amploarea represaliilor iraniene”, au scris aceştia.
Întrucât Statele Unite sunt mai puţin dependente de petrolul din Orientul Mijlociu, şocul energetic ar avea un impact mai puternic asupra Europei şi Asiei, însă acest scenariu s-ar reflecta în pieţele bursiere şi ar afecta lanţul de aprovizionare din sectorul tehnologic, se mai arată în articolul publicat de Business Insider.
„Creşteri suplimentare (determinate de ofertă) ale WTI (n.r. West Texas Intermediate, referinţa petrolului american) pot reprezenta un factor de presiune pentru S&P 500 şi pentru consumatorii cu venituri reduse, deja aflaţi în dificultate”, a transmis Bank of America.
Între timp, pieţele au fost mai concentrate asupra acţiunilor băncilor centrale, pe măsură ce războiul se prelungeşte. Rezerva Federală va anunţa, astăzi, ultima decizie privind rata dobânzii. Pieţele se aşteaptă ca oficialii băncii centrale americane să menţină ratele neschimbate, în vreme ce investitorii vor urmări atent orice indiciu despre modul în care Fed evaluează inflaţia în contextul războiului şi al preţurilor mai ridicate ale petrolului”, scrie Business Insider.

















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2026, 00:41)
Pe ce se bazeaza probabilitatea mare a unui razboi prelungit?
Nu, pe bune. Ce arme o sa materializeze Iranul dupa ce ii sunt distruse luna asta?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2026, 00:54)
Eu, cind eram copil, era la desenele animate cu Mihaela un baiat care avea un creion fermecat. In poloneza "Zaczarowany o?ówek". Tot ce desena se materializa in obiecte reale.
Nu sint 100% ca avea freza portocalie, dar 99% da.
Mai era un serial, cu doi frati, Lolek si Bolek. Dar nu era cu Hormuz.