Scandalul SMR Doiceşti: cum a întârziat statul român propriul proiect nuclear strategic

Proiectul reactoarelor modulare mici de la Doiceşti, anunţat drept una dintre cele mai importante investiţii energetice ale României şi primul proiect de acest tip din Europa bazat pe tehnologia americană NuScale, a ajuns într-un punct în care întrebarea principală este cine răspunde pentru întârzierea acumulată, pentru costurile tot mai mari şi pentru arhitectura corporativă care a permis ca o investiţie strategică a statului să avanseze lent, cu decizii fragmentate, responsabilităţi împărţite şi acuzaţii lansate abia după consumarea principalelor operaţiuni, nu când va începe construcţia.

Etapa FEED 2, care în calendarul iniţial trebuia finalizată până la sfârşitul lunii aprilie 2024, a fost încheiată abia în decembrie 2025, cu o întârziere de aproximativ 20 de luni. În aceste condiţii, etapele care prevedeau pregătirea amplasamentului, începerea construcţiei în 2026, instalarea modulelor în 2029 şi intrarea în exploatare comercială până la începutul anului 2030 nu mai pot fi tratate ca repere ferme, ci ca expresia unui calendar depăşit înainte ca proiectul să ajungă efectiv în faza de construcţie.

Sinteza raportului Corpului de Control al prim-ministrului publicată pe site-ul Guvernului luni seară indică un şir de deficienţe la nivelul Nuclearelectrica: întârzieri insuficient anticipate, selectarea amplasamentului de la Doiceşti fără o analiză comparativă cantitativă care să explice de ce a fost preferată locaţia clasată pe locul al doilea de consultantul american, alegerea Nova Power & Gas ca partener privat fără o procedură competitivă şi fără o evaluare comparativă a capacităţii altor investitori, constituirea unei companii de proiect în care SNN şi Nova deţin cote egale, deşi finanţarea activităţii RoPower Nuclear a fost asigurată în principal prin credite acordate de compania de stat, precum şi acceptarea unor clauze considerate dezechilibrate în defavoarea Nuclearelectrica.

• Terenul necesar proiectului şi-a mărit valoarea de peste 15 ori

Raportul atacă şi tranzacţia privind amplasamentul, arătând că Nova Power & Gas a cumpărat terenul fostei termocentrale cu un cost efectiv de aproximativ 2,8 milioane de euro, iar RoPower l-a achiziţionat ulterior pentru aproximativ 24,34 milioane de euro, asumându-şi separat şi plata a circa 19,49 milioane de euro fără TVA, aproximativ 22 de milioane de euro cu TVA, printr-un acord de refacturare. Privită izolat, succesiunea sumelor este explozivă: un activ dobândit cu 2,8 milioane de euro ajunge să presupună pentru compania de proiect o obligaţie totală de peste 46 de milioane de euro. Exact această comparaţie alimentează suspiciunea că societatea de stat ar fi acceptat o tranzacţie disproporţionată, în timp ce partenerul privat ar fi beneficiat de o creştere spectaculoasă a valorii amplasamentului.

Documentele prezentate de Nova Power & Gas complică însă considerabil această naraţiune şi arată că raportul Guvernului foloseşte o comparaţie eficientă mediatic, dar insuficientă economic. Nova nu a cumpărat în 2021 şi nu a revândut în 2025 active identice. Potrivit poziţiei companiei, în momentul achiziţiei existau terenurile şi clădirile unei termocentrale pe cărbune oprite de aproximativ 12 ani, împreună cu obligaţiile de demolare, ecologizare şi închidere a sarcinilor de mediu. La momentul tranzacţiei cu RoPower, societatea susţine că amplasamentul includea aproximativ 50 de hectare de teren ecologizat, structurile fostei termocentrale fuseseră demolate, fusese construită o staţie nouă de transformare de 110/20 kV, existau şase linii electrice de 110 kV, acces la infrastructura de 220 kV, clădiri modernizate, drumuri, parcări, amenajări şi alte active energetice. Această diferenţă de conţinut economic este confirmată, cel puţin parţial, de evaluările anexate de societate poziţiei sale trimisă către Redacţie. Raportul realizat special pentru fundamentarea deciziei de achiziţie a stabilit o valoare de piaţă de 24.453.713 euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro pentru terenuri, circa 1,9 milioane pentru clădiri şi peste 15,1 milioane pentru construcţii speciale şi echipamente. Alte evaluări, realizate în alte scopuri, au indicat valori de 57,29 milioane de euro, intervale între 56,9 şi 60,3 milioane de euro şi, după tranzacţie, o plajă între aproximativ 61,6 şi 65,4 milioane de euro, cu o medie de circa 63,5 milioane de euro.

Numai că experţii Corpului de Control al prim-ministrului are dreptate atunci când avertizează că aceste evaluări nu pot fi amestecate mecanic. Valoarea unui activ pentru o tranzacţie, valoarea destinată unui aport la capitalul social şi valoarea justă folosită în raportarea financiară nu sunt neapărat identice. Evaluările pot folosi metode diferite, pot avea obiecte şi ipoteze diferite şi pot include în mod diferit investiţiile şi lucrările realizate. De aceea, afirmaţia Nova potrivit căreia media evaluărilor ar fi fost de aproximativ 45 de milioane de euro nu este, în sine, o demonstraţie că preţul total asumat de RoPower era corect. Evaluarea direct relevantă pentru cumpărare rămâne cea de aproximativ 24,45 milioane de euro. Dar celelalte evaluări nu pot fi nici ignorate, pentru că ele indică faptul că ansamblul de active de la Doiceşti avea, după modernizări, o valoare economică mult mai mare decât preţul istoric de 2,8 milioane de euro plătit de Nova pentru amplasamentul degradat.

• Cine a comandat lucrările efectuate pe terenul de la Doiceşti?

Din acest punct începe adevărata controversă. Nu preţul de aproximativ 24,34 milioane de euro este elementul cel mai dificil de justificat, deoarece acesta se situează foarte aproape de evaluarea efectuată pentru tranzacţie. Problema centrală este Acordul de refacturare prin care RoPower s-a obligat să plătească suplimentar aproximativ 19,49 milioane de euro fără TVA. Nova susţine că această sumă reprezintă lucrări distincte, specifice pregătirii amplasamentului pentru proiectul nuclear, realizate între 2022 şi 2025 la cererea echipei mixte formate din reprezentanţi ai Nuclearelectrica, RoPower, Fluor Corporation şi NuScale şi validate periodic în şedinţe tehnice. Compania afirmă că intenţionase chiar să transforme contravaloarea acestor lucrări într-un aport la capitalul RoPower şi că nu ar obţine profit din operaţiune nici dacă factura ar fi achitată.

Explicaţia este plauzibilă, dar nu închide dosarul. Faptul că o cheltuială a fost efectiv realizată nu înseamnă automat că ea trebuia plătită separat de cumpărător. Pentru fiecare sumă trebuie stabilit dacă lucrarea a fost comandată de RoPower sau de Nuclearelectrica, dacă a fost recepţionată, dacă a fost necesară proiectului, dacă preţul a fost de piaţă, dacă furnizorul era afiliat Nova şi, mai ales, dacă valoarea lucrării nu fusese deja inclusă în evaluarea de 24,45 milioane de euro.

Raportul Corpului de Control arată că în acordul de refacturare au fost incluse costuri financiare, costuri de capital, cheltuieli efectuate înainte de asociere şi facturi de aproximativ 5 milioane de euro emise de o societate afiliată vânzătorului. Tot raportul susţine că nu exista pentru toate aceste lucrări un mandat neechivoc din partea companiei de proiect şi că unele costuri precedau chiar data evaluării amplasamentului.

Aici se află punctul în care apărarea Nova rămâne incompletă. Compania declară că toate costurile sunt reale şi verificabile, dar anexele publicate nu conţin întreaga documentaţie primară necesară pentru o concluzie definitivă: ordine de lucru, procese-verbale ale şedinţelor tehnice, devize, situaţii de lucrări, facturi detaliate, documente de recepţie, confirmări ale beneficiarului şi o reconciliere între fiecare investiţie refacturată şi fiecare element inclus în raportul de evaluare. Fără această confruntare, nici acuzaţia Guvernului privind plata unor sume nejustificate şi nici teza Nova potrivit căreia fiecare euro era datorat nu pot fi considerate definitiv demonstrate.

• Statul a amânat proiectul prin respingerea unor hotărâri de AGA Nuclearelectrica din aprilie 2024

Nova aduce însă un argument mult mai puternic în privinţa întârzierilor. Documentele interne arată că firma analiza amplasamentul încă din 2020 pentru un proiect propriu, care presupunea o centrală pe gaze, capacităţi fotovoltaice şi stocare în baterii. În corespondenţa din martie şi septembrie 2020, specialiştii companiei solicitau informaţii despre racordarea la Sistemul Naţional de Transport al gazelor, debitul necesar, alimentarea cu apă de răcire, posibilităţile de evacuare a energiei la 110 şi 220 kV şi starea infrastructurii fostei termocentrale. Aceste documente contrazic ipoteza că Nova ar fi cumpărat amplasamentul exclusiv pentru a-l revinde ulterior proiectului nuclear, după aflarea selecţiei Doiceştiului.

Mai importantă este notificarea transmisă la 31 mai 2024 către Nuclearelectrica şi RoPower. Nova arăta că, în Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica din 17 aprilie 2024, nu fuseseră aprobate continuarea proiectului nuclear, intrarea fondului coreean DSPE în acţionariatul RoPower, contractul FEED 2 şi contractul de licenţă tehnologică. Compania cerea să i se comunice până la 30 iunie 2024 dacă RoPower mai intenţiona să cumpere terenul şi în ce termen, iar în lipsa unei tranzacţii până la 30 iulie avertiza că nu putea menţine amplasamentul blocat la nesfârşit şi că îl va realoca propriilor proiecte. Nova preciza că, în acel scenariu, nu va solicita compensaţii pentru costurile suportate.

Acest document este esenţial pentru stabilirea responsabilităţii. El arată că, la jumătatea anului 2024, partenerul privat nu bloca transferul terenului, ci cerea o decizie. Blocajul se afla în interiorul mecanismului corporativ şi politic care controla proiectul: Nuclearelectrica, acţionarii săi şi, în ultimă instanţă, Ministerul Energiei. Dacă achiziţia amplasamentului a fost întârziată până în iunie 2025, după depăşirea termenului de doi ani în care ar fi fost aplicabilă procedura specială prevăzută de articolul 44¹ din Legea societăţilor, documentele disponibile nu susţin ideea că Nova ar fi provocat singură sau în principal această amânare.

Responsabilitatea Nuclearelectrica este totuşi reală şi semnificativă. Conducerea executivă şi Consiliul de Administraţie aveau obligaţia să fundamenteze riguros asocierea, să compare potenţialii parteneri, să negocieze drepturi şi obligaţii proporţionale, să stabilească modul de finanţare şi să protejeze compania publică împotriva unei situaţii în care suportă cea mai mare parte a riscului, dar nu deţine controlul decizional. În RoPower, SNN şi Nova au câte 50% din capital şi drepturi decizionale echilibrate, în timp ce finanţarea proiectului s-a realizat în principal prin împrumuturile Nuclearelectrica. Raportul Corpului de Control susţine că partenerul privat beneficia de un mecanism de retragere şi valorificare a creditelor mai favorabil, în timp ce SNN nu avea un drept simetric, deşi expunerea sa financiară era mult mai mare.

Nova răspunde că împrumuturile SNN au fost comerciale, acordate la o dobândă anuală de 12%, că Nuclearelectrica a înregistrat venituri de 91,7 milioane de lei până la sfârşitul anului 2025 şi că finanţările erau garantate prin drepturi de proprietate intelectuală, gajuri asupra activelor şi avantajele viitoare ale centralei. Argumentul are greutate, dar nu înlătură dezechilibrul. Dobânda contabilizată nu transformă automat expunerea într-o investiţie sigură. RoPower nu produce încă energie şi nu generează venituri comerciale proprii, iar capacitatea sa de a rambursa depinde de continuarea proiectului, de obţinerea finanţărilor externe şi de succesul unei tehnologii care nu a fost încă exploatată comercial la scară industrială într-o centrală de acest tip. Dacă societatea de proiect nu poate plăti decât din finanţări viitoare sau din noi resurse furnizate tot de Nuclearelectrica, dobânda înregistrată în contabilitate nu este echivalentă cu un profit realizat şi lipsit de risc.

• Ministerul Energiei nu şi-a îndeplinit atribuţiile în cazul proiectului SMR de la Doiceşti

În acelaşi timp, Guvernul şi Ministerul Energiei nu se pot comporta ca şi cum ar fi descoperit din exterior o construcţie corporativă realizată exclusiv de managementul Nuclearelectrica. Raportul consemnează chiar că Acordul investitorilor, actul constitutiv al RoPower şi etapele proiectului au fost aprobate prin Hotărârea AGEA SNN nr. 9 din 22 septembrie 2022, iar votul majoritar aparţinea reprezentantului Ministerului Energiei. Statul era acţionarul majoritar, autoritatea tutelară şi beneficiarul strategic al proiectului. Ministerul avea posibilitatea şi obligaţia să ceară o selecţie competitivă a partenerului, un test economic realizat înainte de asociere, clarificarea regulilor de concurenţă, introducerea unor drepturi simetrice, stabilirea unei finanţări proporţionale şi aducerea terenului ca aport în natură, dacă aceasta era considerată cea mai sigură formulă. În loc să refuze sau să corecteze acordul, reprezentantul statului l-a aprobat.

Mai mult, raportul critică faptul că asocierea s-a realizat fără procedura prevăzută de Ordinul ministrului economiei nr. 1180/2021. Dacă autoritatea publică tutelară a impus o asemenea procedură şi apoi, prin propriul reprezentant, a votat asocierea fără să verifice existenţa şi respectarea ei, eşecul aparţine şi Ministerului, nu doar întreprinderii publice. Guvernul poate cere răspunderea administratorilor şi directorilor SNN, dar nu poate elimina din ecuaţie responsabilitatea acţionarului care a validat decizia.

O altă controversă priveşte modificarea competenţelor în interiorul RoPower înaintea cumpărării amplasamentului. Pragul de la care un contract trebuia aprobat de AGA a fost ridicat de la peste 5 milioane la peste 50 de milioane de euro, contractele între 20 şi 50 de milioane fiind trecute în competenţa Consiliului de Administraţie, iar cele de până la 20 de milioane în competenţa directorului general. Acordul de refacturare avea o valoare de 19,49 milioane de euro fără TVA, dar depăşea 20 de milioane cu TVA. Corpul de Control susţine că obligaţia totală de plată trebuia calculată cu TVA şi că acordul trebuia aprobat de CA, în timp ce reprezentanţii SNN au considerat relevantă valoarea fără TVA. Chiar dacă disputa juridică privind calcularea pragului poate continua, este greu de ignorat coincidenţa dintre modificarea limitelor de competenţă şi aprobarea unei obligaţii situate imediat sub pragul atribuit directorului general. Într-un proiect finanţat în principal de o companie publică, o astfel de operaţiune trebuia supusă celui mai ridicat nivel de control, nu interpretării celei mai permisive.

Nova încearcă să reducă riscul economic prin ofertele succesive de răscumpărare. Compania s-a oferit să preia amplasamentul înapoi la acelaşi preţ plătit de RoPower şi, în funcţie de situaţie, să ramburseze suma achitată în baza acordului de refacturare sau să renunţe la creanţă şi să anuleze factura. Oferta din mai 2026 este valabilă până la 1 octombrie 2026. Această disponibilitate reprezintă un argument important împotriva ideii că Nova ar fi urmărit o tranzacţie ireversibilă din care să extragă o sumă nejustificată. Dar afirmaţia companiei că RoPower „nu poate înregistra pierderi” este prea categorică. Oferta de răscumpărare este limitată în timp, necesită acceptarea şi perfectarea unui nou contract şi nu acoperă automat toate costurile colaterale: dobânzi, comisioane, taxe, investiţii ulterioare, cheltuieli de oportunitate, studii devenite inutilizabile sau eventuale efecte fiscale.

În plus, oferta de răscumpărare poate limita prejudiciul patrimonial, dar nu repară retroactiv eventualele încălcări procedurale.

• Cine este vinovat pentru întârzierea proiectului de la Doiceşti?

Cine răspunde, în aceste condiţii, pentru întârzierea proiectului SMR de la Doiceşti? Răspunsul incomod este că nu există un singur vinovat, dar responsabilităţile nu sunt nici egale.

Nuclearelectrica răspunde pentru fundamentarea, negocierea şi administrarea proiectului. Conducerea şi administratorii săi trebuiau să anticipeze durata aprobărilor corporative, a negocierilor, a studiilor şi a finanţării, nu să le prezinte ulterior drept cauze aproape inevitabile ale decalajelor. Tocmai aceste elemente sunt normale într-un proiect nuclear şi trebuiau integrate realist în calendar încă de la început. Raportul Corpului de Control observă corect că aprobările corporative nu erau evenimente imprevizibile, iar necesitatea analizelor complexe era cunoscută din momentul constituirii companiei de proiect.

RoPower Nuclear răspunde pentru execuţia operaţională, controlul contractelor, verificarea costurilor şi respectarea competenţelor interne. O companie de proiect nu poate funcţiona doar ca vehicul prin care sunt transferate bani, active şi contracte, fără o capacitate proprie puternică de verificare şi control. Faptul că SNN şi Nova deţineau cote egale nu elimina responsabilitatea conducerii RoPower de a proteja interesul societăţii, distinct de interesele individuale ale celor doi acţionari.

Nova Power & Gas răspunde pentru transparenţa costurilor şi pentru demonstrarea caracterului integral justificat al sumelor refacturate. Compania are argumente credibile privind investiţiile realizate, existenţa proiectului propriu şi faptul că nu ea a blocat decizia de cumpărare. Dar, fiind simultan acţionar al RoPower, vânzător al amplasamentului şi beneficiar al unei creanţe de aproape 19,5 milioane de euro fără TVA, Nova se afla într-o poziţie de conflict economic evident, care impunea o documentare mai strictă decât într-o tranzacţie între părţi complet independente.

Responsabilitatea cea mai puţin asumată public aparţine însă Ministerului Energiei şi Guvernului. Statul a aprobat asocierea, a numit sau influenţat administratorii, a votat documentele esenţiale şi a avut puterea să oprească ori să condiţioneze proiectul. Tot statul a întârziat sau nu a aprobat, în anumite momente, continuarea proiectului, intrarea unui nou investitor, contractul FEED 2 şi licenţa tehnologică. Notificarea Nova din mai 2024 indică exact un asemenea blocaj decizional. Guvernul nu poate transforma ulterior Nuclearelectrica într-un paravan care să absoarbă întreaga răspundere pentru deciziile aprobate de reprezentanţii Ministerului.

Cei care trebuie să răspundă nu sunt, aşadar, doar directorii unei companii de stat şi nici exclusiv partenerul privat. Răspunderea începe la Nuclearelectrica, continuă la RoPower şi Nova Power & Gas şi ajunge inevitabil la Ministerul Energiei şi la guvernele care au aprobat strategia, au amânat deciziile şi au lăsat proiectul să înainteze fără un centru real de comandă.

Proiectul de la Doiceşti a fost întârziat, în ultimă instanţă, de modul în care statul român a ales să îl conducă. S-a creat o companie cu control egal între un acţionar public şi unul privat, dar cu finanţare disproporţionată. S-au stabilit calendare care nu includeau realist timpul necesar aprobărilor. S-au negociat clauze complicate şi dezechilibrate. S-au amânat decizii strategice, apoi întârzierile au fost prezentate drept consecinţe ale complexităţii proiectului. S-a cumpărat amplasamentul după ani de ezitare, dar fără ca toate costurile să fie reconciliate într-o formă capabilă să elimine suspiciunile. Iar acum, instituţiile şi companiile implicate îşi transferă responsabilitatea unele altora.