Ministerul Culturii, acuzat de sindicate că încalcă legea prin „concedii fără plată forţate”

A.B.
Miscellanea / 8 octombrie, 14:12

Ministerul Culturii, acuzat de sindicate că încalcă legea prin „concedii fără plată forţate”

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia acuză Ministerul Culturii că încearcă să transfere responsabilitatea crizei bugetare asupra angajaţilor, potrivit unui comunicat transmis de federaţie. Sindicaliştii denunţă o circulară internă prin care ministerul ar fi sugerat managerilor instituţiilor subordonate „soluţia extremă” a trimiterii personalului în concediu fără plată pentru acoperirea deficitului salarial.

CulturMedia consideră această măsură un abuz şi o încălcare flagrantă a Codului Muncii, subliniind că „concediul fără plată este un drept al salariatului, nu o obligaţie”. Federaţia acuză ministerul că, prin recomandarea sa, „încurajează şantajul şi presiunile asupra angajaţilor”, obligându-i să semneze cereri de concediu pentru a evita alte măsuri mai dure.

„Este inacceptabil ca un minister al statului român, care ar trebui să fie un model de respectare a legii, să ofere ca soluţie la o problemă bugetară tocmai încălcarea legii. Asistăm la o ipocrizie crasă: statul este un arbitru exigent pentru mediul privat, dar un angajator abuziv pentru propriii salariaţi”, se arată în comunicatul federaţiei.

Sindicaliştii mai critică discrepanţa dintre austeritatea impusă instituţiilor culturale şi „numeroasele deplasări interne şi internaţionale ale ministrului Culturii”, pe care o consideră un exemplu de „dublă măsură”.

CulturMedia subliniază că activitatea muzeelor şi instituţiilor culturale nu poate fi suspendată după criterii economice, amintind că, potrivit Legii Muzeelor, funcţiile lor principale sunt conservarea, cercetarea şi educaţia, nu atragerea de vizitatori.

Federaţia solicită retragerea imediată a recomandării ministerului şi deschiderea unui dialog real cu sindicatele pentru identificarea unor soluţii legale la problemele financiare. În caz contrar, CulturMedia avertizează că va apela la toate mijloacele sindicale şi legale, inclusiv acţiuni de protest şi sesizarea instituţiilor internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0844
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3591
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8074
Gram de aur (XAU)Gram de aur549.7673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb