Ministrul Justiţiei a declarat că nu a semnat plângerea penală a CSM împotriva Oanei Gheorghiu

A.B.
Politică / 10 noiembrie 2025

Ministrul Justiţiei a declarat că nu a semnat plângerea penală a CSM împotriva Oanei Gheorghiu

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu (PSD), a declarat că nu a semnat şi nu a votat plângerea penală depusă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) împotriva vicepremierului Oanei Gheorghiu, precizând că nu a participat la şedinţa de plen în care s-a luat această decizie, fiind în acelaşi timp la o şedinţă de guvern, potrivit G4Media.

„Plângerea este o modalitate de sesizare a organelor de urmărire penală care implică existenţa unei vătămări personale. Ori acuzaţia de incitare la ură sau discriminare ar putea fi reclamată de judecători sau procurori, dar nu de către un organism administrativ”, a explicat Marinescu. Acesta a adăugat că demersul „pare mai degrabă un exerciţiu de atitudine publică decât un act juridic efectiv orientat spre tragerea la răspundere penală” şi că este „discutabilă tipicitatea obiectivă şi subiectivă pentru acuzaţie”.

„Nu am participat la ultima şedinţă de plen, fiind în şedinţa de guvern la aceeaşi oră, şi nu am cunoştinţă când şi în ce context s-a luat această decizie, nu am votat sau semnat”, a mai spus ministrul Justiţiei.

Anterior, vicepreşedinta PNL, Raluca Turcan, a criticat gestul CSM, afirmând că „reprezintă un precedent periculos” şi cerându-i lui Marinescu să explice „cum a fost posibil ca acest organism să intimideze prin plângeri penale un membru al Guvernului României”.

CSM a anunţat luni că a sesizat procurorii pentru „incitare la ură, violenţă şi discriminare” împotriva vicepremierului Oanei Gheorghiu, după declaraţiile acesteia privind reducerea pensiilor speciale ale magistraţilor, făcute într-un interviu la Digi24.

„România nu îşi permite să mai plătească aceşti bani, nu îşi permite să mai aibă pensionari speciali. A fost un fel de Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, a spus Gheorghiu, adăugând că „orice privilegiu îl are cineva înseamnă, în partea cealaltă, o gaură”.

Declaraţiile vicepremierului au fost criticate şi de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, care a cerut „ieşirea din zona de populism greţos” în dezbaterea privind reforma pensiilor magistraţilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ia uite ca au dat inapoi. a fost doar un exercitiu de intimidare pare-se.

    D-na cred ca-i obisnuita ma gandesc, ca orice intreprinzator aude amenintarea cu dosarul penal de la autoritati macar odata pe an.  

    jegosul Marinescu vorbeste mult fara sa spuna nimic, e omul Coanei Chirita , ispravniceasa

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb