Aproximativ 2.000 de IMM-uri din România au primit, din 2023 până în prezent, finanţări în valoare de 610 milioane de euro, finanţarea medie per credit fiind de circa 300.000 euro, a transmis, marţi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), printr-un comunicat, potrivit Agerpres.
"Aceste resurse au fost alocate pentru susţinerea competitivităţii, dezvoltarea şi extinderea afacerilor, precum şi pentru crearea de produse şi servicii sustenabile, investiţii în energie regenerabilă şi creşterea eficienţei energetice", precizează sursa citată.
Potrivit MIPE, finanţarea a fost posibilă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Compartimentul pentru România din cadrul programului InvestEU. În acest context, autorităţile române au propus ca Fondul European de Investiţii (FEI) să gestioneze programul de garanţii directe acordate intermediarilor financiari pentru a facilita creditarea întreprinderilor româneşti.
În prezent, împrumuturile sunt derulate prin: Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank, Raiffeisen Bank, ProCredit Bank, UniCredit Bank, Alpha Bank, Libra Internet Bank, BRD Groupe Societe Generale, Patria Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Garanti BBVA. Cele 12 bănci au acordat finanţări cu o valoare medie de aproximativ 300.000 de euro per credit. Programul este activ şi va continua să susţină creditarea bancară acordată IMM-urilor şi, în anumite situaţii, persoanelor fizice, în limita bugetului disponibil.
Garanţia InvestEU permite băncilor partenere ale FEI să ofere condiţii de finanţare îmbunătăţite, cum ar fi rate reduse ale dobânzii, cerinţe reduse de colateral şi avansuri diminuate la împrumuturile destinate investiţiilor. Acest mecanism facilitează acordarea de către bănci a unor scadenţe extinse şi finanţări de volum crescut, permiţând, totodată, susţinerea categoriilor de beneficiari care, în absenţa acestei garanţii, ar fi întâmpinat dificultăţi în accesarea finanţării, precum start-upurile şi IMM-urile nebancabile.
"Garanţia InvestEU reprezintă rezultatul unui parteneriat solid între Guvernul României, Comisia Europeană, Fondul European de Investiţii şi sectorul bancar local, care sprijină accesul IMM-urilor la finanţare în condiţii avantajoase. Avem deja o experienţă valoroasă în acest tip de colaborare, prin Iniţiativa pentru IMM-uri lansată în 2016, care a creat cadrul necesar pentru implementarea eficientă a garanţiei InvestEU, începând cu anul 2023, prin finanţarea din PNRR. Acest instrument contribuie direct la consolidarea competitivităţii IMM-urilor şi la utilizarea inteligentă a fondurilor europene, generând un efect de multiplicare semnificativ, finanţările obţinute fiind de aproximativ 3,5 ori mai mari decât bugetul alocat. În contextul unei cereri ridicate din partea mediului de afaceri, evaluăm în prezent posibilitatea extinderii bugetului alocat prin PNRR, pentru a susţine în continuare dezvoltarea ecosistemului antreprenorial românesc", a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, citat în comunicat.
Programul de garanţii directe neplafonate face parte din portofoliul Compartimentului pentru România în cadrul programului InvestEU, cu o valoare de 672 milioane euro şi vizează doi piloni: Garanţia pentru Sustenabilitate şi Garanţia pentru Competitivitatea IMM-urilor. Prin intermediul Garanţiei pentru Sustenabilitate, băncile partenere vor putea susţine în continuare o transformare ecologică şi durabilă a economiei şi vor putea finanţa investiţii ale beneficiarilor finali care respectă mediul, sunt ecologice şi incluzive. Garanţia de Competitivitate pentru IMM-uri va permite băncilor partenere să faciliteze accesul la finanţare pentru un spectru mai larg de întreprinderi şi industrii, cu condiţii de creditare care, de regulă, nu ar fi oferite în absenţa garanţiei.
Fondul European de Investiţii este o instituţie financiară europeană, parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii. Misiunea FEI este de a contribui la atingerea obiectivului Uniunii Europene de a sprijini microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii din Europa. FEI sprijină IMM-urile să acceseze finanţare, să crească, să inoveze, să se digitalizeze şi să fie competitive în economia "verde". FEI dezvoltă instrumente de capital de risc, garanţii şi instrumente de microfinanţare, utilizând atât resurse proprii, cât şi fonduri încredinţate (între alţii) de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiţii sau statele membre ale Uniunii Europene.
Compartimentul pentru statele membre în cadrul programului InvestEU, înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 2021/523, cu modificări şi completări ulterioare, permite statelor membre să contribuie cu o parte din fondurile în gestiune partajată, cu resurse din Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi/sau resurse naţionale la fondul InvestEU, prin înfiinţarea unui compartiment dedicat pentru statul membru. Cu această contribuţie voluntară, statele membre pot profita de garanţia InvestEU pentru a sprijini priorităţile naţionale specifice. În cadrul compartimentului pentru statele membre, pot fi oferite împrumuturi, garanţii sau investiţii de capital, în complementaritate cu alte investiţii publice şi private, precizează MIPE.
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă are un buget total de 28,5 miliarde euro, din care 13,6 miliarde euro sub formă de finanţări nerambursabile (inclusiv măsurile REPowerEU) şi 14,9 miliarde euro sub forma de împrumuturi în cadrul Mecanismului pentru Redresare şi Rezilienţă. Această finanţare sprijină implementarea măsurilor esenţiale în materie de investiţii şi reforme cuprinse în PNRR.
PNRR se bazează pe şase piloni, astfel încât să acopere nevoile României şi să urmărească concomitent priorităţile Uniunii Europene, respectiv: tranziţia verde, transformare digitală, creştere inteligentă, coeziune socială şi teritorială, sănătate şi rezilienţa şi politici pentru generaţia următoare. Planul include măsuri privind transportul durabil, educaţia, sănătatea, renovarea clădirilor şi digitalizarea administraţiei publice.
Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă este instrumentul principal al iniţiativei NextGenerationEU (Următoarea Generaţie UE), care va furniza până la 800 miliarde euro (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele în întreaga Uniune Europeană. PNRR face parte dintr-un răspuns coordonat fără precedent al UE la criza provocată de pandemia de COVID-19, menit să abordeze provocările europene comune prin adoptarea tranziţiei verzi şi a celei digitale, precum şi să consolideze rezilienţa economică şi socială şi coeziunea pieţei unice.
Opinia Cititorului