NATO a deschis un centru de comandă în Estonia

Elena Deacu
Internaţional / 15 iunie 2015

Un centru de comandă al NATO fost deschis luni în capitala Estoniei, Tallinn, ca parte a întăririi Planului de Reacţie Rapidă adoptat de Alianţă în urma summitului de anul trecut din Ţara Galilor.

''Începerea activităţii acestui centru NATO la Tallinn constituie realizarea uneia din deciziile luate la summitul din Ţara Galilor, ceea ce demonstrează că aliaţii tratează cu seriozitate problemele de securitate colectivă'', a declarat ministrul estonian al apărării, Sven Mikser, potrivit agenţiei Unian.

''În contextul în care Rusia continuă să destabilizeze situaţia în sfera securităţii internaţionale şi când conflictul din Ucraina provoacă o mare îngrijorare, mă bucur să văd că NATO se adaptează la noua situaţie de securitate şi îşi întăreşte prezenţa în regiune'', a adăugat el.

Principala sarcină a personalului acestui centru este de a pregăti şi sprijini Forţa de Reacţie Rapidă a NATO şi activitatea ei pe teritoriul Estoniei, a precizat Ministerul Apărării de la Tallinn, conform sursei citate.

Unian aminteşte că, la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO din februarie de la Bruxelles, a fost luată decizia de creare a şase noi centre de comandă în Europa de Est, şi anume în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb