Neuralink va testa în Marea Britanie cipul cerebral care permite controlul digital prin gânduri

A.B.
Internaţional / 2 august, 19:12

Neuralink va testa în Marea Britanie cipul cerebral care permite controlul digital prin gânduri

Compania Neuralink, fondată de Elon Musk, va demara în Marea Britanie un studiu clinic pentru testarea implantului cerebral dezvoltat de firmă, care permite pacienţilor cu paralizie severă să controleze dispozitive digitale şi fizice doar prin intermediul gândurilor, relatează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.

Studiul va fi realizat în colaborare cu University College London Hospitals Trust şi Newcastle Hospitals, potrivit unui anunţ publicat de companie pe platforma X (fosta Twitter).

Potrivit Neuralink, implantul este destinat persoanelor cu leziuni grave ale măduvei spinării sau afecţiuni neurodegenerative precum scleroza laterală amiotrofică (SLA), care limitează semnificativ capacitatea de mişcare. În prezent, cinci pacienţi folosesc deja dispozitivul în cadrul testelor iniţiate anul trecut în Statele Unite.

Compania a început testele clinice pe oameni în 2024, după ce a primit undă verde de la FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA), care iniţial respinsese cererea în 2022 din motive legate de siguranţă, conform sursei citate.

În luna iulie, Neuralink a atras o finanţare de 650 milioane de dolari, ridicând totalul capitalului atras la circa 1,3 miliarde de dolari şi evaluarea companiei la aproximativ 9 miliarde de dolari, potrivit datelor citate de PitchBook.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4544
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.0453

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb