Nicuşor Dan: Europa riscă să piardă lupta economică cu SUA şi China dacă nu îşi relansează competitivitatea

A.B.
Politică / 7 noiembrie, 13:52

Nicuşor Dan: Europa riscă să piardă lupta economică cu SUA şi China dacă nu îşi relansează competitivitatea

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat vineri, în cadrul evenimentului „Dialog pentru dezvoltare - Summit 2025 - Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederaţia Patronală Concordia, că Europa riscă să piardă lupta economică cu Statele Unite şi China dacă nu îşi relansează competitivitatea, potrivit unei alocuţiuni transmise redacţiei.

Şeful statului a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să acţioneze cu mai mult curaj şi să reexamineze politicile stabilite în urmă cu 5-10 ani, în contextul actualelor provocări economice. „Dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite şi va pierde lupta economică cu China. O relansare a competitivităţii Europei este esenţială”, a spus Nicuşor Dan, subliniind necesitatea simplificării, debirocratizării şi investiţiilor majore în energie.

Preşedintele a făcut referire la rapoartele Letta şi Draghi din 2024, considerând că acestea ar trebui să stea la baza consolidării Pieţei Unice şi a relansării economiei europene. „Trebuie să fim rapizi, să nu mai pierdem foarte mult timp în a găsi echilibrul perfect între politici economice, sociale şi de mediu”, a precizat el.

Referindu-se la situaţia din România, Nicuşor Dan a salutat mediul privat „care a ţinut şi a dezvoltat România toţi aceşti ani, de multe ori în ciuda politicilor statului”, subliniind că a venit momentul unei colaborări reale între stat şi economie. El a invitat reprezentanţii mediului de afaceri să participe activ la formularea politicilor publice, inclusiv în domenii care, teoretic, ţin de atribuţiile statului.

„Vă încurajez să veniţi dumneavoastră cu politici gata scrise şi cu puncte de vedere gata făcute, acolo unde, în mod normal, statul ar trebui să o facă”, a spus şeful statului, adăugând că lipsa capacităţii administrative afectează implementarea politicilor eficiente.

Preşedintele a menţionat şi importanţa definirii unei poziţii comune în perspectiva negocierilor privind noul Cadrul Financiar Multianual 2028-2034 al Uniunii Europene, care va stabili direcţiile economice ale statelor membre. „Vrem punctul dumneavoastră de vedere în această negociere”, a afirmat el, cerând totodată implicarea mediului de afaceri în elaborarea bugetului naţional şi a schemelor de ajutor de stat.

În plan extern, Nicuşor Dan a subliniat nevoia de a utiliza diplomaţia economică pentru stimularea exporturilor şi corectarea deficitului comercial. „Trebuie să folosim aparatul nostru diplomatic pentru a stimula exporturile din România şi a găsi parteneriate potrivite care să ajute economia noastră. În momentul acesta, nu prea există proiect”, a arătat preşedintele.

În finalul discursului, şeful statului a făcut referire la contextul de securitate regională, afirmând că investiţiile în apărare devin inevitabile, dar pot reprezenta o oportunitate pentru economia românească. „E mai bine să plăteşti profesori decât oameni care fac mitraliere, dar ăsta este contextul. Industria de apărare oferă şanse reale pentru tehnologiile româneşti, inclusiv din zona automotive”, a spus Nicuşor Dan.

Preşedintele şi-a încheiat intervenţia exprimându-şi încrederea că dialogul dintre mediul privat şi stat va genera soluţii concrete pentru dezvoltarea României şi creşterea competitivităţii europene.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Rugam presedintele sa nu apeleze la gaslighting, sloganul acesta e mort din start cat timp majoritatea activelor energetice, petrol gaze, paduri, terenuri agricole etc au fost deja trecute la straini! Sigur, s a indeplinit profetia lui Ilie Serbanescu, singurul care a alarmat chiar atunci cand procesul era in curs. Dar in aceasta faza de acumulare vorace de capital si in actualul mandat, fiti sigur ca vor tot, si sigur, se poate si mai rau de atit! Adica se poate ca totul sa fie ras la moloz si Romania in incapacitate de plata, razboi permanent in est si instabilitate politica pina la statutul de no man 's land l!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0906
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4036
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8158
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.0213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb