Noile reguli UE privind inteligenţa artificială intră astăzi în vigoare

A.B.
Internaţional / 2 august 2025

Noile reguli UE privind inteligenţa artificială intră astăzi în vigoare

Uniunea Europeană aplică, începând de astăzi, noi reglementări privind inteligenţa artificială, care vizează în special modelele de tip GPAI (general purpose AI), precum GPT-4 (OpenAI), Gemini (Google) sau Grok (xAI), transmite ANSA, care afirmă cele ce urmează.

Actul normativ - Regulamentul (UE) 2024/1689 - prevede obligaţii de transparenţă, respectarea drepturilor de autor şi, în cazul modelelor avansate cu risc sistemic, notificarea obligatorie a Oficiului European pentru Inteligenţa Artificială înainte de lansarea pe piaţa UE. Sunt vizate inclusiv modelele cu sursă deschisă, potrivit sursei citate.

Primele prevederi ale legislaţiei, aplicate din februarie, interzic tehnologiile de recunoaştere facială în spaţiul public, scorul social şi manipularea psihologică.

Regulile pentru modelele avansate de AI sunt detaliate într-un Cod de bune practici - iniţiativă voluntară susţinută de Comisia Europeană. Conform oficialilor europeni, furnizorii care aderă la acest cod şi dau dovadă de bună-credinţă vor fi sprijiniţi în procesul de conformare.

Implementarea completă a cerinţelor pentru modelele deja existente este programată pentru 2 august 2027, iar din 2026 vor fi aplicate penalizări financiare pentru nerespectarea normelor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb