Nouă generaţie de sateliţi, pentru depistarea rapidă a fenomenelor meteo severe

I.GHE.
Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 13 septembrie

Nouă generaţie de sateliţi, pentru depistarea rapidă a fenomenelor meteo severe

Agenţia Spaţială Europeană va lansa, până la finalul anului 2025, noua generaţie de sateliţi meteorologici, ce vor trimite la timp avertismente în legătură cu fenomene meteo severe, anunţă publicaţia franceză Sud-Ouest.

Primul dintre cei doi sateliţi care vor fi trimişi pe orbita Pământului, MTG-I1, cântăreşte 3,8 tone şi se află în acest moment într-o locaţie din Cannes, ce aparţine companiei Thales Alenia Space, urmând a fi trimis cu o navă la centrul spaţial Kourou (situat în Guyana franceză, în America de Sud), de unde va fi lansat în spaţiu la sfârşitul anului 2022.

Odată ajuns pe orbită la o altitudine de 36.000 kilometri, MTG-I1 va scana planeta la fiecare 10 minute cu o precizie de până la 500 de metri, cu 50% mai bună comparativ cu generaţia anterioară lansată de la începutul anilor 2000.

Ar trebui ca până în 2025, noul satelit să fie urmat de al doilea - MTG-I2, care se va concentra asupra Europei, având un ritm de scanare la fiecare două minute şi jumătate, şi de un satelit echipat cu o sondă (MTG-S) care va analiza compoziţia atmosferei. Alţi trei sateliţi similari, aflaţi deja în construcţie, ar trebui să fie lansaţi până la finalul anului 2030.

Valoarea acestui program lansat în 2010 se ridică la 4,3 miliarde de euro, buget împărţit între ESA şi Eumetsat, organizaţia responsabilă de operarea acestor sateliţi timp de 20 de ani. Este o investiţie masivă justificată de faptul că nici un raport meteorologic nu este posibil astăzi fără aceste santinele spaţiale.

"Peste 95% din cele 40 de milioane de observaţii făcute zilnic pentru prognozele meteo provin de la sateliţi", afirmă Simonetta Cheli, directorul programelor de observare a Pământului la Agenţia Spaţială Europeană (ESA). Ea mai susţine că, "odată cu creşterea exponenţială a fenomenelor meteorologice extreme", imaginile trebuie să fie din ce în ce mai precise şi mai frecvente. Provocarea este de a detecta evoluţia rapidă a fenomenelor convective, mişcările atmosferei care provoacă fenomene meteo extreme.

Noul satelit ce va fi lansat până la finalul lunii decembrie 2022 este înzestrat şi cu un detector de fulgere, ceea ce reprezintă o premieră pentru Europa. O parte din fulgere sunt detectate în prezent de sistemele terestre, dar cele care lovesc norii fără să atingă solul sunt mult mai numeroase şi nu au putut să fie detectate până acum, deşi ele pot fi precursoare ale unor furtuni devastatoare, potrivit specialiştilor francezi, care mai susţin că acest detector de fulgere va contribui şi la siguranţa aviaţiei.

"Acum, meteorologii trebuie doar să analizeze datele", afirmă Pierre Armand, manager de program pentru Thales Alenia Space, antreprenorul principal al noilor sateliţi.

Volumul de date trimis pe Pământ promite a fi colosal: 110 megabiţi pe secundă (Mbps) în fiecare zi, de 50 de ori mai mult decât generaţia anterioară. Ele vor fi, de asemenea, folosite pentru a dezvolta noi modele de prognoză meteo şi schimbări climatice.

În acelaşi timp, Europa pregăteşte următoarea generaţie de sateliţi Metop. Este vorba despre doi sateliţi meteo pe orbită joasă, la câteva sute de kilometri altitudine, care vor fi complementari sateliţilor geostaţionari precum MTG. Folosiţi pentru prognozele pe 10 zile, sateliţii Metops furnizează imagini de calitate superioară a întregii suprafeţe a Pământului.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro