Oficiali Tarom: Demersurile pentru vânzarea pe bursa a 20% din acţiunile deţinute de stat la compania Tarom sunt în derulare

F.A.
Companii / 19 iunie 2012

Demersurile pentru vânzarea a 20% din acţiunile deţinute de statul român la compania Tarom, pe piaţa de capital, sunt în derulare. În prezent, consorţiul de intermediere pregăteşte întâlnirile cu potenţialii investitori, etapă necesară promovării tranzacţiei, se arată într-un comunicat al Tarom, relatează sursele de presă.

Prin continuarea etapelor de privatizare, statul, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, urmăreşte asigurarea succesului tranzacţiei, având ca obiectiv principal, maximizarea preţului de vânzare a acţiunilor companiei. Având în vedere angajamentele prevăzute în ultima Scrisoare de Intenţie şi în Memorandumul Tehnic de Inţelegere, din cadrul Acordului de tip preventiv încheiat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), demersurile iniţiate pentru vânzarea a 20 % din acţiunile deţinute de stat la compania Tarom, pe piaţa de capital, sunt în derulare.

Conform angajamentelor asumate faţă de FMI, companii precum Hidroelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Transelectrica, Romgaz, Oltchim, Tarom şi CFR Călători vor fi conduse de manageri privaţi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb