OMD: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a scăzut numărul turiştilor din Delta Dunării

I.S.
Miscellanea / 17 septembrie, 16:00

OMD: Războiul declanşat de Rusia în Ucraina a scăzut numărul turiştilor din Delta Dunării

Numărul turiştilor din Delta Dunării a înregistrat o scădere în acest sezon estival comparativ cu anul precedent, iar preşedinţii organizaţiilor de management turistic din judeţul Tulcea consideră că principalele cauze sunt războiul din Ucraina şi măsurile de austeritate adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar, care afectează afacerile din domeniu.

Raluca Cacencu, preşedinta Organizaţiei de Management al Destinaţiei Eco-Delta, creată în această vară de Consiliul Judeţean Tulcea, a explicat că alertele Ro-Alert transmise pe fondul conflictului îi sperie pe turiştii străini. „Localnicii suntem obişnuiţi cu alarmele, dar turiştii din zone recent afectate de conflicte, cum ar fi Israel, vin la recepţie în pijamale şi întreabă unde este buncărul. Noi le explicăm că nu e ca acasă, dar fiecare acţionează după propriile experienţe de viaţă”, a precizat Cacencu.

Scăderea numărului de turişti străini a fost mai accentuată în lunile iulie şi august, iar reducerea voucherelor şi noile măsuri de austeritate din vara acestui an au influenţat negativ turismul local. Cacencu a mai menţionat că majorările facturilor la energie electrică şi creşterile preţurilor la alimente şi combustibil au dus la pierderi de circa 30% pentru unităţile din domeniu.

Alexandru Filip, preşedintele OMD Tulcea, a declarat că multe rezervări au fost anulate în vara aceasta, ceea ce a afectat grav cash-flow-ul pensiunilor şi hotelurilor din judeţ. „Anul acesta a început bine până în al doilea trimestru, dar din iunie, noile măsuri au oprit consumul. Majorările de preţuri au dus la anulări masive de sejururi şi la lipsa de noi rezervări, ceea ce afectează grav activitatea operatorilor privaţi”, a explicat Filip.

Cei doi lideri ai OMD-urilor tulcene consideră că autorităţile ar putea sprijini operatorii din Horeca prin măsuri care să stimuleze activitatea turistică şi să asigure predictibilitate: vouchere, promovare externă printr-un brand naţional, investiţii în infrastructură, reabilitarea clădirilor istorice, centre de informare, marketing digital şi aplicaţii dedicate.

Filip a avertizat că o eventuală majorare a TVA-ului de la 11% la 21% de anul viitor ar putea conduce la falimentul multor unităţi din sectorul turistic. „În condiţiile în care consumul este deja redus, o majorare a TVA-ului va fi imposibil de suportat. Economia ar putea reporni optimist abia vara viitoare, iar un scenariu realist presupune o reaşezare economică şi socială pe parcursul întregului an viitor, cu perspective de creştere reală abia în 2027”, a concluzionat preşedintele OMD Tulcea.

OMD municipiul Tulcea a fost înfiinţat la finalul anului 2023.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Totul va reveni la normal dupa ce rusii ajung la gurile Dunarii. Va fi liniste si pace. Serenity n ow!

    1. Clar, sa vezi ce liniste se face cand trec Dunarea...

      Mai pe la iarna cand ingheata…mujicii, nu Dunarea, ho,ho,ho:-)…Mujicii mai vad Dunarea doar din poze:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0916
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3652
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8662
Gram de aur (XAU)Gram de aur555.6475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb