Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, destinat să devină cel mai mare proiect de producţie de gaze din Uniunea Europeană, a atras noi cumpărători, a anunţat operatorul OMV Petrom SA.
Compania îşi propune să livreze primele cantităţi de gaze din proiect în 2027 şi a încheiat recent mai multe acorduri, inclusiv un contract cu grupul german de utilităţi Uniper SE, a declarat directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, într-un interviu pentru Bloomberg.
„Există pieţe europene foarte receptive la acest produs. Cumpărătorii caută să-şi diversifice portofoliile, evitând să îşi pună toate ouăle într-un singur coş”, a explicat Verchere miercuri, la conferinţa Gastech de la Milano.
Proiectul Neptun Deep va sprijini aprovizionarea cu gaze a României şi a altor state, într-un moment în care UE reduce treptat importurile de energie din Rusia. Producţia europeană de gaze scade rapid din cauza îmbătrânirii zăcămintelor, în timp ce cererea rămâne constantă, chiar şi în contextul creşterii ponderii energiei regenerabile.
Directorul OMV Petrom a mai precizat că gazele de la Neptun Deep vor fi competitive ca preţ, chiar dacă UE îşi majorează importurile de gaze lichefiate din SUA. „Nu avem nevoie să lichefiem produsul şi să îl transportăm pe navă. Îl livrăm direct pe piaţa europeană, cu o amprentă de CO2 mult mai redusă comparativ cu gazele lichefiate”, a afirmat Verchere.
Companiile cu care OMV Petrom negociază acorduri nu au fost dezvăluite, dar se va menţine flexibilitate între cantităţile vândute pe termen lung şi cele destinate pieţei spot.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de aproximativ 40 milioane bep în 2024, şi operează în România şi ţările vecine prin aproximativ 780 de benzinării, sub brandurile OMV şi Petrom.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 18:33)
Adica ce sa faca fraierii de romani cu gazele, lasa ca isi dezvolta altii industria chimica, in timp ce peste 42% din deficitul comercial urias si nesustenabil al Romaniei este cu produse chimice, iar combinatele noastre chimice stau inchise de multi ani.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 19:12)
Romgaz-Azomures. O sa vedem la treaba spiritul antreprenorial al statulu roman.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 19:15)
Nicu Cizmarul e mândru cum le-a șters creierele unor nemâncați.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 19:19)
Termocentrala pe gaze de la Iernut nu poate fi pornita pentru ca constructorul a intrat in insolventa si nu poate face receptia.Se impiedica di un ciot sa exporte mocca in Ungaria Austia Germania,pentru un Schenghen inexistent...
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 22:05)
Termocentrala Iernut este proprietate Romgaz. Exemplul elocvent al spiritului antreprenorial al firmelor statului roman.
Termocentrala Brazi, proprietate Petrom, produce din 2011.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Nic în data de 10.09.2025, 22:49)
Nu o sa vezi nimic.brua de ce crezi ca a fost facuta?
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2025, 23:13)
Neptun Deep este 50% proprietate a Romgaz. Deci jumatate din productia de acolo va fi vinduta de statul roman.
Ca principiu, n-am nimic impotriva suveranistilor. Make Romania Great Again! Doar ca, pina acum, n-am vazut nici unul care sa nu fie prost, sau demagog. Majoritatea sint si una, si alta.
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.6)
(mesaj trimis de Nic în data de 11.09.2025, 07:17)
Dreptul de exploatare e la omv.romgaz putea obtine ea dreptul la exploatare cand a cumparat partea americanilor,dar nu l-a solicitat.cel ce detine dreptul de exploatare decide cum si unde se vinde tot gazul extras.aceste informatii sunt publice.verifica cu google.cine e prost si demagog?
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 08:09)
Exploatarea (extragerea) si comercializarea (vinzarea) sint lucruri diferite.
50% din gazele ce vor fi exploatate vor fi comercializate de Romgaz. Sau poate stii tu ceva, gen Mintia-Deva, cedata, dupa investitii serioase, de statul roman unor investitori arabi?
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 10:03)
E destul gaz - se exporta doar surplusul.
2. Vinde gazul din Romania dar...
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 15:18)
Vinde in avans gazul metan din Romania si vrea sa amestece H2, deci hidrogen cu gaz metan sa l pompeze in conductele din Romania, chiar daca e un amestec exploziv! Sau poate chiar de asta?!? Dupa ce a dat dividende de 4 bani pe cele 20%actiuni detinute de sta (ca nu au mai bagat terenurile URIASE luate gratis in capitalul social p).
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.09.2025, 16:37)
Hai, ca devine haios!
Ticalosii de la Petrom, au dat dividend net de 4 bani/actiune, la o actiune de 70 bani.
Patriotii de la Romgaz au dat dividend de 14 bani, la o actiune de 700 bani (7 lei).
Baietii buni de la KazMunai nu dau nimic, ca sint pe pierdere de la venirea in Romania. Dar nu pleaca.
Ticalosii vinde gazul in avans si ne baga hidrogen in conducte, ca sa explodam. Desi amestecul metan CH4 hidrogen H2 se comporta la fel ca metanul singur. Arde dar nu explodeaza la presiune normala.
Cum spuneam, majoritatea suveranistilor sint si prosti, si demagogi.