ONU intenţionează să strângă 500 milioane dolari pentru Irak

Marius Constantin
Internaţional / 4 iunie 2015

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) intenţionează să strângă, în cel mai scurt timp, 500 de milioane de dolari, pentru a oferi asistenţă umanitară celor 8 milioane de persoane din Irak afectate de conflictul iniţiat de Statul Islamic, conform unui plan lansat astăzi la Bruxelles, informează ABC News.

Din totalul de 500 milioane dolari, care sunt solicitate pentru a acoperi nevoile umanitare din Irak până la sfârşitul anului, peste 60 de milioane de dolari vor fi direcţionate către asistenţa medicală.

Din aceste fonduri ONU doreşte să acopere costurile de adăpost, hrană şi apă, în următoarele şase luni, pentru cele peste 8 milioane de irakieni, afectaţi de conflictul Statului Islamic.

Pentru a susţine proiectul, Comisia Europeană a promis 28 de milioane de dolari pentru ca ONU să asigure condiţii decente de trai celor afectaţi de conflict.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb