OPEC+ pregăteşte o nouă majorare a producţiei de ţiţei începând din octombrie

A.B.
Miscellanea / 7 septembrie 2025

OPEC+ pregăteşte o nouă majorare a producţiei de ţiţei începând din octombrie

OPEC+ ar putea anunţa duminică o nouă creştere a producţiei de petrol, însă într-un ritm mai redus decât în lunile precedente, în condiţiile în care cererea globală este aşteptată să scadă după încheierea sezonului de condus, transmit surse din cadrul organizaţiei, citate de Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.

De la începutul verii, alianţa a inversat strategia de reducere a producţiei şi a adăugat deja circa 2,5 milioane de barili pe zi - aproximativ 2,4% din cererea mondială - pentru a-şi consolida cota de piaţă şi sub presiunea preşedintelui american Donald Trump, care a cerut scăderea preţurilor la petrol.

Discuţiile actuale vizează anularea treptată a reducerii de 1,65 milioane de barili pe zi decisă anterior, prin tranşe lunare. Două surse din cadrul organizaţiei au declarat că există un acord de principiu pentru o creştere de cel puţin 135.000 de barili pe zi din octombrie, în timp ce o a treia sursă estimează o majorare mai amplă, între 200.000 şi 350.000 de barili pe zi.

În august, OPEC+ a decis o suplimentare de 547.000 de barili pe zi pentru luna septembrie. Organizaţia, care produce circa jumătate din petrolul mondial, va discuta oficial noile măsuri în cadrul unei reuniuni online programate astăzi, la ora 12:30 GMT, conform sursei citate.

Cotaţiile internaţionale rămân sensibile la aceste decizii: contractele futures pentru ţiţeiul Brent s-au închis vineri la 65,50 dolari pe baril, în scădere cu 2,2% faţă de ziua precedentă, dar peste minimul din aprilie 2025, de 58 dolari/baril.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb