OPINIE Stocarea energiei, veriga lipsă: Ce ne arată avaria masivă din Spania şi Portugalia

Câteva comentarii referitoare la avaria sistemelor energetice din Spania şi Portugalia de acum două zile.

În afară de lucrurile ştiute, comentate şi apărute pe diverse comunicate oficiale referitoare la avarie şi restaurarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din toată Peninsula Iberică, aş vrea să fac şi câteva comentarii de natură tehnică şi calitativă referitoare la această avarie.

E un incident major. În momentul în care nişte oraşe mari, o ţară întreagă ca Portugalia şi mare parte din Spania rămân fără alimentare cu energie electrică, vorbim de nişte avarii majore. Gândiţi-vă numai la impactul în toate sectoarele vieţii: se opreşte alimentarea cu apă, care este făcută tot cu pompe alimentate electric; se opresc lifturile, se opresc toate serviciile, evident s-au oprit bancomatele şi aşa mai departe. Implicaţiile unei astfel de avarii sunt majore şi afectează fiecare aspect al vieţii noastre. Reţelele de telecomunicaţii sunt perturbate sau chiar nu mai funcţionează şi revin la sisteme de urgenţă.

Spitalele, iarăşi, sunt afectate. Deşi majoritatea ar trebui să aibă generatoare pentru regimul de urgenţă, nu ştim câte din aceste generatoare au funcţionat cu adevărat, pentru câte ore au avut capacitate de funcţionare şi dacă au avut capacitate să alimenteze întreaga unitate spitalicească cu energie sau numai infrastructura critică-sălile de operaţii şi sălile de ATI aferente spitalului respectiv.

Încerc să vă ofer o imagine a ceea ce înseamnă lipsa alimentării cu energie într-o ţară întreagă. Pierderile estimate cred că vor depăşi un miliard de euro. Şi cred că, cel mai important lucru, după ce vom afla exact cauzele şi modul cum s-a propagat această avarie, este să tragem nişte învăţăminte şi să vedem cum putem să evităm acest tip de avarii sau măcar să limităm daunele produse de o astfel de avarie.

În primul rând, un lucru este clar: a crescut complexitatea reţelelor, iar ca operatorii de distribuţie şi de transmisie să poată gestiona aceste reţele, trebuie accelerat ritmul de digitalizare, pentru a putea avea informaţia cu o granulaţie cât mai fină în timp real.

În afară de această digitalizare, este nevoie de introducerea de răspunsuri automate inteligente, în timp real, la astfel de incidente. Şi o să detaliez un pic aici: răspuns "în timp real" înseamnă milisecunde. Asta înseamnă real-time într-o avarie de sistem energetic. Operatorul uman nu are capacitatea să intervină multitasking în milisecunde pe mai multe planuri ale unei astfel de avarii şi, de aceea, trebuie susţinut şi ajutat cu inteligenţă artificială şi sisteme automate. Şi asta înseamnă - revin la punctul unu - digitalizarea continuă, accelerată, a reţelelor şi introducerea, la nivel din ce în ce mai profund, a inteligenţei artificiale pentru gestionarea reţelelor şi prevenirea unor astfel de evenimente.

Un alt lucru important şi o concluzie care se desprinde din această avarie este necesitatea introducerii elementului de stocare în reţele şi automatizarea unei astfel de stocări distribuite. Existenţa unor elemente de stocare ar putea preveni şi ajuta reţeaua atât în partea de consum, cât şi în partea de generare, în regim de urgenţă imediată, a unui supliment de putere pentru astfel de momente. Stocarea este singurul element versatil care poate să răspundă atât pe consum, cât şi pe producere de energie în cazul unui astfel de incident. Şi atunci, necesitatea introducerii pe scară largă a unor sisteme de stocare este o condiţie esenţială pentru supravieţuirea şi pentru trecerea sistemelor energetice în următoarea lor etapă de dezvoltare.

E clar că această tranziţie de la combustibilii clasici, de la era clasică a combustibililor fosili - în special cărbune - se realizează către regenerabile. Un combustibil important şi un rol important în această zonă de tranziţie energetică îl joacă gazul, pe care eu personal îl consider un combustibil de tranziţie către energia regenerabilă. Gazul îţi asigură flexibilitate în operare şi "sănătate" - este un combustibil mult mai curat decât cărbunele, atât din punct de vedere al emisiilor de CO2, cât şi al manevrabilităţii lui din punct de vedere fizic.

Gândiţi-vă că o centrală pe cărbune trebuie să aibă halde de cărbune, halde de steril, de cenuşă arsă, şi toate acestea au un impact semnificativ ecologic asupra mediului. Pe când o centrală pe gaz are, pur şi simplu, o ţeavă de gaz de alimentare şi atât. Fără reziduuri solide, iar reziduurile gazoase care se degajă sunt tratate suficient de bine şi ajung în atmosferă cu un grad de emisii şi de poluare mult, mult mai redus decât cele de la cărbune - mai puţin de 40% comparativ cu o centrală pe cărbune - fără să luăm în considerare cenuşa, zgura şi alte produse secundare rezultate după arderea cărbunelui într-o termocentrală clasică.

Deci, revenind, acestea sunt elementele esenţiale. România a făcut investiţii şi a promovat foarte mult energia regenerabilă, dar nu trebuie să uităm de investiţiile în modernizarea reţelelor. Reţelele noastre sunt vechi - deja cel puţin 70% din ele au durata normală de exploatare depăşită - şi este imperios necesar să investim în reţelele viitorului, în reţele digitale şi în întărirea capacităţii de transmisie.

Ce învăţăm? Ce avem de făcut?

Toate unităţile de infrastructură critică ar trebui să-şi revizuiască politica de backup şi de black start (restart de funcţionare neîntreruptă) în cazul unei astfel de avarii energetice - de exemplu spitalele, telecomunicaţiile, sistemul financiar şi alţi deţinători şi operatori de infrastructură critică.

Dacă au generatoare de urgenţă, să verifice funcţionalitatea lor, să facă mentenanţă regulată, să le pornească în fiecare lună, să verifice carburantul şi, eventual, să îşi modifice soluţia de furnizare de energie în caz de urgenţă, trecând poate de la soluţia clasică pe generatoare la o soluţie modernă bazată pe baterii. De ce nu? Acestea ar putea avea un rol dual: să ajute şi operatorul de reţea să stabilizeze reţeaua în momentele critice.

Evident, toate acestea trebuie dimensionate corect şi amplasate corect în reţea, în nodurile de reţea şi la punctele de alimentare ale infrastructurii critice. Infrastructura de telecomunicaţii trebuie, de asemenea, revizuită în special pentru sistemele critice, pentru operatorii de reţea de energie şi gaz, astfel încât să avem o redundanţă integrată în sistem, cu acel "fir care merge".

Cam acestea ar fi câteva consideraţii importante şi cred că lecţiile pe care trebuie să le învăţăm din această avarie sunt: să revizuim, cu oameni competenţi, o strategie energetică, fără să fie una copy-paste, luată din ultimii 20 de ani. Hai să nu mai punem de toate pentru toţi, cu liste de proiecte şi dorinţe, ci să ne concentrăm pe aspectele critice pentru sistemul energetic: rezilienţa în operare şi capacitatea de a trece peste astfel de momente.

Suntem într-o etapă de trecere către energia regenerabilă, dar facem această tranziţie fără să ţinem cont că ne lipseşte un element esenţial din sistem: stocarea. Suntem extrem de vulnerabili. Da, ştiu, unii vor spune că avem capacitate de stocare în hidrocentralele şi lacurile Hidroelectrica, dar şi acolo depindem de hidraulicitate şi de echipamente care trebuie retehnologizate. Aceste lacuri şi hidrocentrale sunt doar o parte a soluţiei.

Vă spun cu toată responsabilitatea: va fi o perioadă foarte delicată şi, dacă nu investim rapid în noi capacităţi de producere şi mai ales de stocare, nu ştiu cum vom trece peste acest hop.

Revin şi cu unul din proiectele mele de suflet: proiectul Tarniţa, acumulare hidroenergetică prin pompare. Un astfel de proiect este mai mult decât necesar pentru securitatea şi rezilienţa energetică a României şi pentru un rol regional de securitate energetică.

În acest moment, încă ne facem că îl facem: cu surle şi trâmbiţe îl anunţăm, apoi îl anulăm, apoi reluăm, apoi mai facem un studiu de fezabilitate. Oameni buni, ce fezabilitate mai vreţi să faceţi? S-au făcut nu ştiu câte. Soluţia tehnică e simplă, clară, clasică, s-a inventat acum mai bine de 100 de ani: construieşti rezervorul superior, foloseşti lacul existent ca rezervor inferior şi între ele construieşti hidrocentrala.

Personal, cred că cea mai în măsură companie să facă acest proiect este Hidroelectrica. Vă spun cu toată sinceritatea: oricărui alt operator i-ai încredinţa această misiune, nu are nici oamenii pregătiţi, nici capacitatea să o facă. Iar pentru securitatea energetică a României, acest obiectiv trebuie să fie deţinut şi operat de o companie românească.

Aceasta este opinia mea, strict personală, profesională şi apolitică.