Opinie: Utilizarea inteligenţei artificiale de către autoritatea fiscală în soluţionarea disputelor - între potenţiale beneficii şi riscuri concrete

Autoritatea fiscală utilizează din ce în ce mai mult inteligenţa artificială, inclusiv în procesul de fundamentare a deciziilor de soluţionare a disputelor fiscale. De altfel, folosirea inteligenţei artificiale s-a intensificat, în general, în mediul juridic şi cel fiscal, aducând multiple beneficii pentru practicieni. În plus, eforturile de digitalizare care au fost realizate în perioada recentă de autoritatea fiscală sunt binevenite atât pentru contribuabili, cât şi pentru instituţie. Pe de altă parte, însă, din practică reiese că inteligenţa artificială este utilizată în multe cazuri exclusiv pentru combaterea argumentelor contribuabilului, ceea ce generează o serie de inexactităţi care deviază de la scopul soluţionării corecte a disputelor fiscale. Astfel, este nevoie de aplicarea cu responsabilitate a soluţiilor de acest tip, mai ales când sunt folosite de autoritatea fiscală şi cu atât mai mult în procesul de soluţionare a disputelor fiscale sau în justiţie.

În cadrul procesului de soluţionare a contestaţiilor fiscale, autoritatea fiscală are rolul esenţial de a pronunţa o decizie cu privire la pretenţiile fiscale pe care le are un contribuabil atunci când consideră că împotriva sa a fost emis un act administrativ-fiscal care îi încalcă drepturile sau interesele legitime.

Or, în practică, sunt situaţii în care autoritatea fiscală motivează deciziile de soluţionare a contestaţiilor fiscale, prin care respinge obiecţiile contribuabililor, cu ajutorul inteligenţei artificiale, însă soluţiile de acest tip sunt folosite exclusiv pentru identificarea argumentaţiei necesare combaterii argumentelor contribuabilului. Dincolo de discuţia privind legalitatea în sine a unei astfel de motivări a unei decizii de soluţionare (de altfel contestabilă), provocări şi mai mari apar atunci când motivarea în cauză conţine trimiteri la prevederi legale inexistente, la hotărâri judecătoreşti sau practici ale unor organisme internaţionale care nu există în realitate (dar identificate ca valide de soluţia de inteligenţă artificială utilizată), însă sunt invocate în sprijinul poziţiei autorităţii fiscale.

Conform legii, decizia de soluţionare a contestaţiei trebuie să conţină motivarea atât din perspectivă faptică, cât şi din perspectiva prevederilor legale, cu privire la o plângere depusă de un contribuabil care se consideră vătămat în drepturile sale de către autoritatea fiscală. Bineînţeles, legea poate fi interpretată în mod diferit, autoritatea fiscală poate avea o abordare proprie atunci când aplică o reglementare, după cum şi contribuabilul poate avea o perspectivă eronată asupra speţei. De asemenea, este deja demonstrat faptul că multe din deciziile de soluţionare emise de autoritatea fiscală nu sunt corecte sau legale (motiv pentru care legislaţia prevede căi de atac ale acestor decizii, iar în instanţa de judecată acestea sunt anulate).

Contribuabilul, faţă în faţă cu argumentele inteligenţei artificiale

Cu toate acestea, un contribuabil are aşteptarea rezonabilă ca legile sau hotărârile judecătoreşti invocate de autoritatea fiscală atunci când îi respinge contestaţiile să fie autentice. Mai mult, autoritatea fiscală are, conform legii, obligaţia (şi responsabilitatea) de a aplica unitar şi de a coordona aplicarea unitară a legislaţiei fiscale române.

Un contribuabil care nu are pregătire juridică sau nu beneficiază de asistenţă de specialitate are şanse minime să se apere în faţa unei multitudini de argumente susţinute prin prevederi legale şi hotărâri judecătoreşti invocate de autoritatea fiscală care par adevărate, dar care în realitate sunt plăsmuiri ale inteligenţei artificiale.

Pe de altă parte, trimiterea la prevederi legale inexistente sau la hotărâri judecătoreşti aparent favorabile fiscului, dar la fel de nereale, creează dificultăţi şi contribuabililor care beneficiază de asistenţă juridică, dar şi procesului de justiţie în sine.

Deciziile de soluţionare a contestaţiilor pot fi atacate în instanţă, iar în cadrul proceselor de contencios fiscal ar trebui să prevaleze dezlegarea problemei juridice esenţiale pentru drepturile şi obligaţiile fiscale ale contribuabilului, nu combaterea aspectelor invocate de autoritatea fiscală cu ajutorul inteligenţei artificiale, care complică inutil procesul, măreşte durata acestuia şi îi denaturează parţial scopul.

Complicaţii apar şi atunci când, în cadrul acestor procese, autoritatea fiscală se apără invocând aceleaşi prevederi legale sau hotărâri judecătoreşti, identificate cu ajutorul inteligenţei artificiale, incluse în motivarea soluţionării contestaţiei în cauză sau generate în cadrul procesului în instanţă. Iar astfel de situaţii sunt întâlnite în practică din ce în ce mai des.

Or, misiunea autorităţii fiscale trebuie să rămână aceea de a stabili în mod corect situaţia fiscală de fapt şi de a adopta soluţii întemeiate pe prevederile legale în vigoare, precum şi pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare la momentul luării unei decizi, dar şi atunci când îşi apără în instanţă deciziile emise, chiar dacă unele dintre ele se dovedesc, în final, a fi greşite sau nelegale.

În concluzie, utilizarea inteligenţei artificiale ar trebui să fie realizată în mod echilibrat, cu scopul dezvoltării unui mecanism eficient şi echidistant de soluţionare a disputelor de către autoritatea fiscală.