Patria Bank şi Patria Credit marchează Ziua Europeană a Microfinanţării printr-o campanie dedicată susţinerii micilor antreprenori şi fermieri din mediul urban mic şi rural. În perioada 20-24 octombrie 2025, toate cererile de finanţare depuse la Patria Credit IFN şi la Divizia de Microfinanţare a Patria Bank beneficiază de ZERO comision de acordare
„Pentru noi, microfinanţarea este un angajament faţă de oameni. Ziua Microfinanţării ne oferă prilejul de a celebra curajul celor care pornesc o afacere, investesc în visurile lor şi contribuie la vitalitatea economiei locale. Oferta noastră din această săptămână este un gest concret de recunoaştere pentru toţi aceşti antreprenori - un pas în plus spre dezvoltarea comunităţilor din România”, declară Raluca Andreica, CEO Patria Credit
„Microfinanţarea înseamnă mai mult decât creditare - este un instrument de dezvoltare economică. În fiecare an vedem cum micii antreprenori din comunităţile rurale şi urbane mici transformă sprijinul financiar într-o forţă reală de creştere. Aceasta este esenţa microfinanţării: să creeze oportunităţi acolo unde alţii văd limite”, adaugă Iliuţă Jitaru, Manager Departament Microfinanţare, Patria Bank.
Iniţiativa Zilei Europene a Microfinanţării, lansată în 2015 de către European Microfinance Network (EMN) atrage atenţia asupra impactului microfinanţării în Europa, atât social, cât şi economic.
EMN este o organizaţie non-profit cu sediul la Bruxelles, care promovează microfinanţarea ca mijloc de combatere a excluziunii financiare şi sociale prin sprijinirea microîntreprinderilor. Reţeaua reuneşte instituţii de microfinanţare, bănci, parteneri şi organizaţii academice din întreaga Europă şi contribuie la dezvoltarea unei voci comune pentru acest sector esenţial al economiei inclusive.
Opinia Cititorului