Perna moale pe care se culcă neputinţa

Rezultatele obţinute de sportivii români la JO de la Milano se încadrează în linia obişnuită. Nicio surpriză, nicio dezamăgire cumplită, doar participare.

„Important este să participi, nu să câştigi” este un celebru motto neoficial al Jocurilor Olimpice moderne, preluat de Pierre de Coubertin de la un episcop de Pennsylvania. Deviza olimpică despre frumuseţea participării a fost gândită pentru a înnobila sportul, nu pentru a justifica mediocritatea. La noi însă, ea a devenit, de ani buni, un paravan comod, o pernă moale pe care se culcă liniştit neputinţa, lipsa de strategie şi eterna improvizaţie.

Totuşi, pentru delegaţia noastră se nasc câteva întrebări: cât de important este doar să participi? Care este rolul naturalizărilor? Dăm un exemplu: sportivii noştri importaţi din Rusia, Dmitrii Shamaev şi Anastasia Tolmacheva, au obţinut locurile 38 şi 56 în probele de pursuit ale competiţiei de biatlon.

România nu merge la Jocurile Olimpice de iarnă ca să conteze. Nici nu a contat vreodată. Merge să fie prezentă în fotografie. Ca să bifeze prezenţa. Ca să poată spune, cu un aer satisfăcut, că „obiectivul a fost îndeplinit”: participare, experienţă, autodepăşire. Termeni frumoşi, dar goi, atunci când clasările se pierd constant în a doua jumătate a ierarhiilor.

Problema nu este că sportivii termină pe locurile 38 sau 56. Problema este că nimeni nu mai pare scandalizat de asta. Eşecul nu mai produce reacţii, nu mai stârneşte întrebări, nu mai obligă la schimbare. Iar naturalizările, prezentate adesea ca soluţii rapide, nu fac decât să sublinieze şi mai apăsat golul din spate: lipsa unui sistem care să producă performanţă reală. Importăm sportivi pentru a importa, de fapt, iluzia progresului, dar rezultatele rămân aceleaşi: modeste, fără impact, fără ecou.

La Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026, România participă cu o delegaţie formată din 29 de sportivi, iar obiectivul principal a fost obţinerea unor clasări competitive (top 10-15 în anumite probe) şi acumularea de experienţă, conform anunţurilor Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Obiectivul general: autodepăşirea sportivilor şi obţinerea unor rezultate superioare ediţiilor precedente, sub motto-ul „Mai Sus România”.

Când obiectivul oficial devine „top 10-15 în anumite probe”, nu mai vorbim despre ambiţie, ci despre gestionarea aşteptărilor la un nivel confortabil de jos. Este un mod elegant de a spune: nu putem să câştigăm, ne propunem să nu fim ultimii.

Acest tip de participare nu inspiră pe nimeni. Nu aduce copii în cluburi, nu creează modele, nu aprinde imaginaţia publicului. Pentru că tinerii nu visează să participe. Ei visează să învingă.