Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au scos din circuitul ilegal peste 1.000 de articole susceptibile a fi contrafăcute şi 43.000 de ţigarete cu timbru fiscal bulgăresc, în urma unor controale desfăşurate în perioada 18-20 august, pe principalele artere de circulaţie din zona de competenţă, conform unui comunicat de presă remis redacţiei de Poliţia de Frontieră. Bunurile, estimate la o valoare totală de peste 318.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform sursei citate.
Potrivit comunicatului, în perioada 18-20 august a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul sectoarelor Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi Calafat au desfăşurat activităţi specifice în cadrul acţiunii BLITZ, vizând prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere.
Pe timpul misiunilor desfăşurate pe DN 5 şi DN 56 au fost oprite pentru control mai multe mijloace de transport care circulau pe rute internaţionale precum Turcia-România, Turcia-Ucraina, Bulgaria-Germania şi Turcia-Ungaria, potrivit aceleaşi surse.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au descoperit 1.077 de produse constând în articole vestimentare şi de parfumerie, toate inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate şi susceptibile a fi contrafăcute, precum şi 43.000 de ţigarete (2.150 de pachete) de diverse mărci, având aplicat timbru fiscal bulgăresc.
Bunurile aparţineau unor cetăţeni turci, bulgari, români, unguri şi georgieni, cu vârste cuprinse între 31 şi 50 de ani, care nu au putut prezenta documente de provenienţă ori de autenticitate pentru produsele transportate.
Valoarea estimată a bunurilor susceptibile a fi contrafăcute este de aproximativ 254.000 de lei, iar cea a ţigaretelor de peste 64.500 de lei. Întreaga cantitate de produse a fost ridicată şi introdusă în camerele de corpuri delicte ale instituţiei, în vederea continuării cercetărilor.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră au aplicat sancţiuni contravenţionale şi au întocmit lucrări penale pentru săvârşirea infracţiunilor de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, care prejudiciază titularul mărcii” şi de „deţinere de către orice persoan
















































Opinia Cititorului