Peste 3.000 de proiecte evaluate de APDRP pentru "Instalarea tinerilor fermieri"

F. A.
Companii / 29 mai 2012

Experţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au finalizat evaluarea celor 3.865 de cereri de finanţare pentru "Instalarea tinerilor fermieri", Măsura 112, depuse în cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 28 noiembrie 2011 - 13 ianuarie 2012, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Astfel, au fost evaluate ca fiind eligibile 2.797 de proiecte a căror valoare totală nerambursabilă este de 98.965.380 euro.

Tinerii solicită fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sau modernizarea exploataţiilor vegetale, zootehnice sau a celor mixte, a stupinelor. Astfel, prin aceste investiţii, se obţin creşterea veniturilor cât şi îmbunătăţirea performanţelor în respectivele exploataţii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb