Petrolul scade cu 2,8% din cauza posibilei creşteri a producţiei OPEC+

A.B.
Internaţional / 2 august, 09:50

Petrolul scade cu 2,8% din cauza posibilei creşteri a producţiei OPEC+

Preţurile petrolului au înregistrat vineri o scădere de 2,8%, în contextul îngrijorărilor legate de o posibilă majorare a producţiei de către OPEC+ şi al semnalelor de slăbiciune din economia americană, potrivit Reuters, care afirmă cele ce urmează

Cotaţia petrolului Brent a coborât cu 2,04 dolari, la 69,66 dolari/baril, iar West Texas Intermediate (WTI) a pierdut 1,95 dolari, închizând la 67,31 dolari/baril. În ciuda corecţiei de vineri, ambele benchmarkuri au încheiat săptămâna în teritoriu pozitiv: Brent cu un avans de 4,6%, iar WTI cu 6,5%.

Trei surse apropiate negocierilor OPEC+ au indicat că organizaţia ia în calcul o creştere a producţiei cu 548.000 barili/zi în luna septembrie, iar o decizie oficială este aşteptată duminică. Totuşi, o a patra sursă a sugerat că volumul ar putea fi mai redus decât cel vehiculat.

Pe de altă parte, datele privind piaţa muncii din SUA au intensificat temerile privind o posibilă încetinire economică. Departamentul Muncii a raportat doar 73.000 de noi locuri de muncă în iulie, sub aşteptările analiştilor, în timp ce rata şomajului a urcat la 4,2%.

„Putem da vina pe tarifele impuse de Trump sau pe faptul că Fed nu a majorat dobânzile. Se pare că decizia de miercuri a fost greşit evaluată,” a comentat analistul Phil Flynn de la Price Futures Group.

Fed a decis săptămâna aceasta să menţină dobânda de politică monetară neschimbată, într-un context în care piaţa se confruntă cu incertitudini alimentate de politica comercială a administraţiei Trump.

Noile tarife anunţate joi prin ordin executiv de către preşedinte - cuprinse între 10% şi 41% pentru importurile din zeci de ţări care nu au încheiat acorduri comerciale cu SUA - sunt aşteptate să intre în vigoare săptămâna viitoare. Printre ţările afectate se numără Canada, India şi Taiwan. De cealaltă parte, Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud şi Marea Britanie au fost exceptate, după ce au ajuns la înţelegeri comerciale cu Washingtonul.

Totodată, preţurile petrolului au fost susţinute temporar în această săptămână de ameninţarea preşedintelui Trump privind introducerea unor tarife secundare de 100% asupra ţărilor care cumpără petrol rusesc, în încercarea de a intensifica presiunea asupra Moscovei, conform sursei citate.

Potrivit unei estimări JP Morgan, astfel de măsuri ar putea afecta până la 2,75 milioane de barili pe zi din exporturile maritime ale Rusiei, cu impact semnificativ asupra Chinei şi Indiei - al doilea şi al treilea cel mai mare consumator de petrol la nivel global.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Să crească cat mai mult, să se mai regleze și la noi prețurile.

    1. Ce să crească producția de petrol nu prețul?

      Exact

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3349
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4403
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8302
Gram de aur (XAU)Gram de aur538.1818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb