Piaţa de Capital

20 august 2012
O nouă lege nu va rezolva problemele spinoase din sănătate

CARMEN RADU, EUREKO:O nouă lege nu va rezolva problemele spinoase din sănătate

Elena VoineaZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 august 2012

(interviu cu Carmen Radu, director general adjunct al Eureko)

Reporter: În condiţiile instabilităţii politice actuale, mai este posibilă reforma sistemului de sănătate?

Carmen Radu: Din discuţiile avute până în prezent, am înţeles că ideea a fost de a nu se actualiza Legea 95/2006, ci de a se crea un nou cadru legislativ complet, care să aibă o viziune pe termen mediu şi lung, astfel încât după aceea să poa­tă fi completat sau modificat printr-o legislaţie secundară.

CNVM a aprobat un nou sistem alternativ de tranzacţionare

CNVM a aprobat un nou sistem alternativ de tranzacţionare

Alexandru SârbuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 august 2012

Muntenia Global Invest a primit, săptămâna trecută, aprobarea din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru lansarea şi administrarea unui sistem alternativ de tranzacţionare, se arată într-un buletin al Comisiei. Sistemul, intitulat "Best-X", este primul de acest fel care nu este operat de o bursă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Profitul Avicola Braşov a scăzut cu 57%

OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 august 2012

Profitul companiei Avicola Braşov a scăzut în primele şase luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut cu 57%, de la 457.300 de lei la 193.812 lei, în timp ce afacerile companiei specializate în producţia de carne de pasăre au...

<< mai multe ştiri >>
Teoria dobâzii
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0928
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3580
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5375
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur656.3566

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo