PNDR predat în liceele agricole româneşti

F. A.
Companii / 18 mai 2012

În perioada martie - mai, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a desfăşurat, în liceele cu profil agricol din judeţele Ilfov, Prahova şi Dâmboviţa, prima campanie pentru diseminarea informaţiilor specifice accesării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Campania, care a avut ca public ţintă elevii din clasele terminale ale liceelor cu profil agricol, a pornit de la ideea că absolvenţii acestora, sunt atât vectori de dezvoltare ai României rurale, cât şi potenţiali beneficiari ai PNDR sau a programelor europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural.

Din 2014, ţara noastră va avea un nou Program Naţional de Dezvoltare Rurală, iar cunoaşterea acestuia de către potenţialii beneficiari va fi crucială pentru nivelul investiţiilor în dezvoltarea agriculturii româneşti. În acest sens, familiarizarea viitorilor agricultori cu principiile accesării fondurilor europene şi cu principalele Axe de dezvoltare, date de Politica Agricolă Comună, poate fi un avantaj. Absolvenţii liceelor agricole sunt potenţiali beneficiari, dar şi multiplicatori de mesaj, precizează comunicatul.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb