Prima fabrică de mozaic ceramic cu finanţare europeană începe producţia la Bucureşti

F. A.
Companii / 3 mai 2012

Proiect Mozaic este prima firmă din ţara noastră care începe producţia de mozaic ceramic sub finanţare europeană, având la bază conceptul de întreprindere socială, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Realizarea acestui tip de produs implică un grad mare de manufacturare, fapt ce necesită abilităţi speciale ale angajaţilor, dar şi o viziune artistică în ceea ce priveşte designul. În fabrică se vor realiza atât mozaicuri de serie, cât şi concepte premium, care se vor construi pe comandă, în colaborare cu designeri specializaţi.

Simona Carobene, managerul proiectului, a declarat: "Suntem în faza de testare a linei de producţie, care se va finaliza în cateva saptămâni. După această perioadă vom începe realizarea de plăci de mozaic în serie. Discutăm cu marii retaileri din zona de construcţii pentru a începe comercializarea de mozaic produs în România. Investiţia noastră se bazează pe un proiect cu fonduri europene, iar în planul de dezvoltare a întreprinderii se are în vedere ca până la finalul lui 2013 să realizăm o cifră de afaceri de aproximativ 1.250.000 RON, având o producţie medie lunară de 1800 mp".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb