Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru din acest an

M.P.
Miscellanea / 6 iunie 2025

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru din acest an

Produsul Intern Brut a stagnat în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2024 avansul PIB a fost de 0,3%, potrivit datelor provizorii (1) ale Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri, relatează Agerpres, de la care precizăm următoarele.

Conform INS, Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2025, a fost de 447,669 miliarde lei preţuri curente în termeni nominali, în termeni reali în creştere cu 0,6% faţă de trimestrul I 2024, iar comparativ cu trimestrul anterior nu s-a modificat.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2025 a fost de 365,361 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,3 % faţă de trimestrul I 2024.

La creşterea PIB, în trimestrul I 2025 faţă de trimestrul I 2024, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: construcţiile (+0,4%), cu o pondere de 4,7% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,8%; Informaţiile şi comunicaţiile (+0,1%), cu o pondere de 8,6% la formarea PIB şi care a înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 1,1%; tranzacţiile imobiliare (+0,1%), cu o pondere de 7,9% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 0,8%; administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială (+0,1%), cu o pondere de 15,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 0,3%; impozitele nete pe produs (+0,3%), cu o pondere de 8,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 3,5%.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,5%), cu o pondere de 16,3% la formarea PIB şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 3%.

Pe categorii de utilizări, contribuţii pozitive importante au avut: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 1,9%, contribuind cu +1,3% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 5,8%, contribuind cu +0,5% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final colectiv al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 6,3%, contribuind cu +0,7% la creşterea PIB; formarea brută de capital fix al cărei volum s-a majorat cu 4,3%, contribuind cu +0,9% la creşterea PIB.

INS menţionează că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat substanţial, revizuirea estimărilor pentru trimestrul I 2025 faţă de varianta "semnal" publicată în Comunicatul de presă nr. 118 din 15 mai 2025 neînregistrând diferenţe semnificative.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Il tin din condei pe plus ca sa nu para ca maresc taxele in recesiune.

    Dar deficitul e in jur de 12% numa ca a fost rostogolit din decembrie in inauarie anul urmator tot din condei de strategii lu Ciolacu.  

    1. suntem in recesiune sau primul trimestru in scadere

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb