Proiectul „Prima bancă, a doua şansă” - sau cum EGGER dă o nouă viaţă mobilierului vechi din şcoli

Media-Advertising / 29 iulie, 15:30

Proiectul „Prima bancă, a doua şansă” - sau cum EGGER dă o nouă viaţă mobilierului vechi din şcoli

Ceea ce altădată erau dulapuri, pupitre, vestiare sau uşi deteriorate ajunse la final de ciclu de viaţă, astăzi se bucură de o formă nouă în sălile de clasă din judeţul Suceava. EGGER, unul dintre cei mai mari angajatori din regiunea Moldovei şi lider în industria prelucrării lemnului, derulează proiectul Prima bancă, a doua şansă, un demers inedit prin care compania colectează, prin reţeaua Timberpark, obiecte de mobilier şcolar ce nu mai poate fi utilizat, pe care le transformă.

Cum face asta? Mobilierul vechi este dezasamblat, curăţat, mărunţit, înainte de a fi introdus în producţie pentru a fabrica plăci de PAL ce au în compoziţie lemn reciclat. Doar în judeţul Suceava, în ultimele 16 luni, au fost colectate peste 97 de tone de deşeuri din lemn. Obiectele deteriorate ajung, împreună cu alte tipuri de resturi lemnoase la centrele Timberpak din ţară, unde sunt sortate, mărunţite şi transportate la fabrica EGGER din Rădăuţi. Aici, sunt transformate în noi plăci PAL, folosite ulterior pentru construirea unor noi bănci, dulapuri, rafturi, catedre, care ajung din nou în sălile de clasă.

Cu alte cuvinte, obiectele considerate, de unii, deşeuri, prind o nouă viaţă şi devin materie primă pentru plăcile de PAL produse de EGGER la Rădăuţi, apoi revin în şcoli sub formă de mobilier nou, adaptat nevoilor elevilor.

Proiectul „Prima bancă, a doua şansă” - sau cum EGGER dă o nouă viaţă mobilierului vechi din şcoli

Mai mult decât reciclare: transformarea clasei şi a educaţiei

Iniţiativa Prima bancă, a doua şansă, de a transforma mobilierul vechi într-unul nou, este o formă de respect pentru mediu şi pentru generaţiile tinere. Fiecare bancă scoasă din uz şi înlocuită cu una nouă, realizată din lemn reciclat, spune povestea unei transformări sustenabile: dintr-un obiect abandonat, uzat de timp şi utilizare, într-un element modern, adaptat cerinţelor actuale ale elevilor. Acest ciclu - de la colectare la reutilizare - începe cu un efort logistic bine organizat şi se încheie cu zâmbetele copiilor care îşi încep ziua de şcoală într-un mediu mai prietenos, mai sigur, mai motivant.

Demersul EGGER, derulat în parteneriat cu unităţile de învăţământ, presupune colectarea pieselor de mobilier ieşite din uz prin centrele Timberpak, apoi includerea lor într-un circuit de prelucrare modern şi sustenabil. Fiecare placă PAL rezultată conţine o parte din aceste piese vechi, redând valoare unui material care altfel ar fi devenit deşeu. În loc să fie eliminate, ele devin parte dintr-un nou început.

În acest fel, clasele sunt reconfigurate fizic, dar şi simbolic, devenind spaţii care reflectă grijă faţă de mediu şi faţă de educaţie, spaţii în care sustenabilitatea este trăită, nu doar predată. Copiii nu mai învaţă despre reciclare doar din manuale, ci o văd aplicată, în băncile la care scriu, în rafturile unde îşi aşază cărţile, în dulapurile unde îşi păstrează materialele

De-a lungul ultimilor 11 ani de activitate, compania EGGER a reciclat peste 767.000 de tone de deşeuri lemnoase, consolidându-şi statutul de cel mai mare colector şi reciclator de lemn din România.

Cu o investiţie de peste 20 de milioane de euro în infrastructura de reciclare, EGGER operează o reţea de cinci centre Timberpak amplasate strategic în Braşov, Arad, Ilfov (Chitila şi Cernica) şi Cluj-Napoca. Aceste centre sunt esenţiale pentru colectarea şi prelucrarea deşeurilor din lemn provenite din diverse surse, inclusiv mobilier uzat, paleţi deterioraţi, ambalaje şi deşeuri din construcţii.

Unul dintre obiectivele majore ale companiei este reducerea dependenţei de lemnul proaspăt prin creşterea utilizării materialelor reciclate. În 2024, EGGER a înregistrat un progres semnificativ, cu o pondere de 24,6% lemn reciclat în compoziţia plăcilor de PAL, având ca ţintă atingerea unei cote de 25% până în 2025.

Acest demers este parte a misiunii EGGER de a nu pierde nimic din lemn. Aplicând principiile economiei circulare şi ale "utilizării în cascadă", compania valorifică fiecare resursă. Lemnul care nu mai poate fi folosit pentru producţia de PAL este transformat în energie termică şi electrică prin centrala pe biomasă de pe platforma industrială de la Rădăuţi. Astfel, EGGER contribuie la atingerea obiectivului de Net Zero asumat până în 2050 şi la protejarea resurselor planetei.

Parteneriat pentru educaţie: sprijin concret pentru şcolile din Suceava

Dincolo de reciclare, EGGER sprijină educaţia prin sponsorizări constante adaptate nevoilor specifice ale unităţilor de învăţământ. În doar ultimii doi ani, compania a donat peste 7.500 mp de PAL, cu o valoare totală de aproximativ 63.000 de euro, pentru 22 de instituţii de învăţământ din judeţ. Mobilier pentru biblioteci, internate, grădiniţe, săli de sport sau cancelarii a fost realizat cu sprijinul EGGER.

Un exemplu concret este cel al Colegiului Tehnic "Petru Muşat" din Suceava, unde elevii au construit singuri mobilierul pentru camerele de internat, folosind PAL sponsorizat de către companie. Alte unităţi, precum Şcoala Gimnazială "Dimitrie Vatamaniuc" Suceviţa, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Şcoala Gimnazială nr.1 Vicovu de sus sau Grădiniţa "Prichindelul" din Rădăuţi, au beneficiat de materiale pentru modernizarea spaţiilor de studiu, joc sau lucru.

Dincolo de cifre, fiecare bancă recondiţionată, fiecare raft nou sau dulap instalat într-o sală de clasă vorbeşte despre un angajament concret pentru o educaţie sustenabilă. Prin reciclare, reconstrucţie şi responsabilitate faţă de comunitate, EGGER demonstrează că sustenabilitatea în educaţie este mai mult decât un principiu, este o realitate care poate fi atinsă, valorificând resursele, inovaţia şi grija pentru viitorul copiilor.

(C)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8792
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb