Mobilizarea online - rolul ei în organizarea protestelor

Protestele de stradă au demonstrat, în ultimele două decenii, că reţelele de socializare nu sunt doar instrumente de comunicare, ci şi adevărate „pieţe virtuale” unde se nasc mişcări civice. De la „vestele galbene” din Franţa la protestele anticorupţie din România sau manifestaţiile fermierilor din Germania şi Polonia, mobilizarea online a permis oamenilor să se adune rapid, să transmită mesaje în timp real şi să contracareze narativul oficial. Facebook, Twitter, YouTube şi mai recent TikTok au devenit spaţii-cheie pentru organizarea protestelor, transformând indignarea individuală într-o forţă colectivă capabilă să influenţeze politica. De la căderea monarhiei din Nepal şi protestele masive din Belarus, până la valul Primăverii Arabe şi manifestaţiile din Europa ultimului deceniu, lumea a fost martoră la o serie de mişcări populare care au schimbat destine de state. Ceea ce le apropie este refuzul cetăţenilor de a accepta abuzul de putere; ceea ce le diferenţiază sunt consecinţele - unele transformatoare, altele dramatice sau incomplete. Nu este mai puţin adevărat că în acest spaţiu virtual ştirile false şi manipulările se manifestă din plin. De altfel, dinspre Europa se întrind degete acuzatoare către Rusia şi China, acuzate direct că încearcă să destabilizeze regimurile democratice prin manipularea reţelelor de socializare. Ultimele zile au stat sub semnul demonstraţiilor de amploare din Nepal până în Anglia şi Turcia.

• Marş cu 100.000 de persoane la Londra

Peste 100.000 de persoane au participat sâmbătă la Londra la marşul „Unite the Kingdom”, organizat de activistul anti-imigraţie Tommy Robinson (o vedetă a reţelelor de socializare), în cea mai mare manifestaţie de dreapta din epoca modernă a Marii Britanii, anunţă Reuters. Poliţia a raportat confruntări între protestatari şi forţele de ordine, în timp ce un contraprotest antirasism a adunat circa 5.000 de persoane. Demonstraţia, marcată de steaguri britanice, americane şi israeliene şi de slogane anti-imigraţie, a avut loc pe fondul unei veri tensionate, dominate de proteste împotriva găzduirii migranţilor în hoteluri. Robinson a prezentat marşul ca pe o apărare a libertăţii de exprimare, dar a fost contestat din cauza trecutului său penal. Imigraţia, cu peste 28.000 de sosiri prin Canalul Mânecii doar în 2025, a devenit principala temă politică în Regatul Unit, eclipsând problemele economice şi alimentând ascensiunea formaţiunilor populiste.

• Criza politică din Turcia

Opoziţia turcă reuşeşte să mobilizeze foarte bine populaţia cu ajutorul reţelelor de socializare. Zeci de mii de persoane au protestat duminică la Ankara înaintea unei audieri decisive privind soarta CHP, principalul partid de opoziţie din Turcia, relatează AFP. Instanţa trebuie să decidă dacă anulează congresul CHP din noiembrie 2023, la care Kemal Kiliçdaroğlu a fost înlăturat, iar Özgur Özel ales lider. Procurorii îi acuză pe Özel, pe primarul Istanbulului Ekrem İmamoğlu şi pe alţi lideri CHP de fraudă electorală, riscând până la trei ani de închisoare. CHP respinge acuzaţiile şi susţine că guvernul încearcă să-şi slăbească principala forţă de opoziţie. Cazul este perceput ca o tentativă de subminare a partidului, care a învins AKP la alegerile locale din 2024 şi şi-a consolidat popularitatea prin proteste masive după arestarea lui İmamoğlu.

• Nepal: Parlament incendiat, premier demisionar, criză politică majoră

Nepalul este în aceste zile un exemplu despre cum lucrurile pot scăpa complet de sub control, totul pornind de la revolta...online. Nepalul traversează cea mai gravă criză politică din ultimii ani. Sute de manifestanţi au luat cu asalt Parlamentul din Kathmandu şi i-au dat foc, în ciuda demisiei premierului K.P. Sharma Oli, anunţată în aceeaşi zi, potrivit AFP. Clădirea legislativului şi mai multe locuinţe ale liderilor politici au fost incendiate. Fostul premier Sher Bahadur Deuba a fost rănit, iar Rajyalaxmi Chitrakar, soţia fostului premier Jhalanath Khanal, a murit la spital din cauza arsurilor. Astfel, 20 de parlamentari din Partidul Rastriya Swatantra şi-au dat demisia, cerând un „guvern civil interimar” şi o anchetă internaţională privind represiunea. Cauzele mişcărilor: corupţia, cenzura şi interdicţia recentă a reţelelor sociale (Facebook, YouTube, Instagram), ridicată abia după ce cel puţin 19 persoane au fost ucise în confruntările dintre protestatari şi poliţie. Nepalul, care în 2006 a abolit monarhia şi s-a proclamat republică federală, demonstrează acum cât de fragil rămâne echilibrul politic, în special în faţa unei generaţii tinere conectate la internet şi dispuse să conteste autoritatea. Pe acest fond, preşedintele a numit pentru prima dată o femeie în funcţia de premier, după ce guvernul a picat, ca urmare a protestelor în care 51 de oameni şi-au pierdut viaţa. La propunerea noului prim-ministru, şeful statului a dizolvat Parlamentul şi a anunţat că în primăvara anului viitor vor fi noi alegeri.După ce Sushila Karki a depus jurământul în faţa preşedintelui Ram Chandra Poudel, nepalezii au serbat în stradă.

• Protestele din Serbia

Protestele au izbucnit în Serbia în noiembrie 2024, după prăbuşirea acoperişului gării din Novi Sad, tragedie soldată cu 15 morţi şi pusă pe seama corupţiei şi a lucrărilor defectuoase. Mişcarea, iniţiată de studenţi şi sprijinită de profesori, s-a extins rapid în marile centre universitare şi apoi în întreaga ţară, cu ajutorul re'elelor de socializare. Conform AP News, din august 2025, manifestaţiile au intrat într-o fază violentă, cu ciocniri zilnice între protestatari şi poliţie, mai ales în Belgrad şi în oraşele din nord. Au apărut numeroase acuzaţii de brutalitate poliţienească, confirmate de imagini şi mărturii. Totodată, au avut loc atacuri asupra sediilor partidelor de guvernământ (SNS) şi ale Partidului Radical Sârb. Deşi guvernul a publicat documente privind reconstrucţia Novi Sad şi a sancţionat câţiva membri SNS, preşedintele Aleksandar Vuèić nu a condamnat retorica agresivă a partidului său, ceea ce a alimentat tensiunile.

În prezent, cererile protestatarilor vizează nu doar responsabilitatea pentru tragedia de la Novi Sad, ci şi alegeri anticipate. Situaţia politică rămâne instabilă, iar diviziunea dintre putere şi societatea civilă este mai profundă ca oricând.

• Belarus: represiune masivă, regim intact

În 2020, Belarusul a cunoscut cea mai amplă mobilizare civică din istoria sa recentă. Număr participanţi: între 200.000 şi 400.000 de oameni au ieşit în stradă doar la Minsk, peste 30.000 de persoane arestate, sute de răniţi, câteva decese confirmate, aproximativ 500.000 de belaruşi au plecat din ţară în ultimii ani, potrivit Wikipedia. În prezent, organizaţiile internaţionale estimează peste 1.400 de persoane încarcerate pentru motive politice. Deşi amploarea protestelor a fost comparabilă cu cea din Ucraina în 2014, regimul Lukaşenko a supravieţuit, sprijinit de loialitatea aparatului de securitate şi de Rusia.

• Primăvara Arabă: între victorie şi tragedie

Între 2010 şi 2012, un val de revolte a cuprins lumea arabă. Reţelele de socializare nu erau la nivelul de acum, dar au fost folosite pe scară largă în perioada respectivă. Efectele mişcărilor au fost departe de aşteptări, conform amnesty.org. Tunisia: regimul Ben Ali a căzut, iar ţara a iniţiat o tranziţie democratică fragilă, marcată de crize politice repetate. Egipt: Hosni Mubarak a fost forţat să demisioneze după trei decenii de putere. În scurt timp, însă, armata a revenit la control. Libia şi Yemen: protestele s-au transformat în războaie civile. Siria: manifestaţiile paşnice au degenerat într-un conflict devastator, soldat cu sute de mii de morţi şi milioane de refugiaţi.

• Europa: proteste corective, nu revoluţii

În contrast, Europa ultimului deceniu a cunoscut mai ales proteste corective, menite să ajusteze derapaje, nu să răstoarne regimuri. Franţa: mişcarea „vestelor galbene” (2018-2019) a mobilizat sute de mii de oameni împotriva creşterii preţurilor şi a inegalităţilor sociale. România: protestele anticorupţie din 2017 au scos în stradă peste 500.000 de persoane; guvernul a fost obligat să retragă o ordonanţă controversată legată de justiţie.

Polonia şi Ungaria: manifestaţii pentru independenţa justiţiei şi libertatea presei; regimurile au rezistat, dar presiunea străzii şi a UE a limitat derapajele. Proteste sectoriale: în 2024, Europa a înregistrat peste 5.000 de manifestaţii ale fermierilor - cel mai mare val din ultimii ani, informeaz[ Reuters.

Comparând aceste exemple, se disting două tipologii: - Revoluţii radicale: Nepal (2006 şi 2025), Belarus (2020), Primăvara Arabă - unde regimurile autoritare au fost contestate frontal, iar riscul de represiune a fost uriaş. - Proteste corective: Europa Occidentală şi Centrală - unde instituţiile democratice au permis absorbirea tensiunilor fără schimbări de regim.

Cifrele şi faptele arată că străzile lumii au devenit barometrul democraţiei. În Nepal, zeci de morţi şi un Parlament incendiat în doar câteva zile demonstrează fragilitatea politică. În Belarus, sute de mii de oameni au ieşit în stradă, dar regimul a supravieţuit prin represiune. În lumea arabă, speranţele au fost adesea îngropate sub ruinele războaielor. În Europa, protestele masive au dus la corecţii democratice fără destabilizare completă. Un lucru e cert: democraţia nu se câştigă o dată pentru totdeauna. De la Kathmandu la Minsk, de la Tunis la Paris, oamenii au demonstrat că libertatea şi justiţia trebuie apărate neîncetat. Reţelele de socializare, acuzate adesea că devin tribune de manipulare pot fi folosite şi pentru coagularea unor mişcări care să servească apărării drepturilor oamenilor.