"Raiffeisen Leasing" a finanţat bunuri de 20,2 milioane de euro

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 septembrie 2010

"Raiffeisen Leasing" a finanţat 450 de contracte în valoare totală de 20,2 milioane de euro, în primul semestru din 2010, potrivit unui comunicat al companiei. Suma reprezintă o creştere cu 200% faţă de aceeaşi perioadă a anulului 2009.

Structura pe categorii de bunuri finanţate a fost: 44% echipamente, 49% vehicule şi 7% imobile. Din punct de vedere strategic, Raiffeisen Leasing şi-a îndreptat cu precădere atenţia asupra finanţărilor pentru echipamente din domeniul medical, energii alternative şi sectorul agricol, conform reprezentanţilor companiei.

"Cele mai mari provocări în 2010 au fost integrarea finanţării prin leasing în oferta de produse a Raiffeisen Bank şi poziţionarea în aşa fel încât să răspundem cât mai bine nevoilor clientului" a declarat Felix Daniliuc, director general Raiffeisen Leasing.

"Raiffeisen Leasing" este membră a grupului financiar austriac Raiffeisen şi activează pe piaţa românească din anul 2002. Clienţii "Raiffeisen Leasing" sunt, în principal, persoane juridice, de la IMM-uri la corporaţii multinaţionale şi municipalităţi. Compania este prezentă în 12 mari oraşe din România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb