Reuters: Coaliţia de guvernare din Italia propune o taxă bancară de până la 3 miliarde de euro pentru bugetul pe 2027

A.M.
Bănci-Asigurări / 9 septembrie, 09:21

Reuters: Coaliţia de guvernare din Italia propune o taxă bancară de până la 3 miliarde de euro pentru bugetul pe 2027

Băncile italiene trebuie să contribuie cu până la 3 miliarde de euro (3,49 miliarde de dolari) pentru ca Guvernul să finanţeze reducerile de taxe şi creşterile de cheltuieli publice în bugetul pe 2027, conform unei luări de poziţie oficiale emise de Partidul Ligii din coaliţia aflată la guvernare, transmite Reuters.

„O taxă pe profit de 5% ar putea genera între 2 şi 3 miliarde de euro în fonduri care să fie alocate sprijinirii familiilor şi companiilor, dar şi pentru consolidarea măsurilor de securitate”, menţionează comunicarea emisă în marja unei conferinţe privind priorităţile bugetului pe 2027, care vine în faţa publicului luna viitoare, notează agenţia de presă.

Giancarlo Giorgetti, ministrul Economiei şi membru important al Partidului Ligii, a justificat taxarea mai ridicată a instituţiilor de credit şi a afirmat că sectorul a beneficiat de pe urma concurenţei reduse, relatează sursa citată.

„Există concurenţă în rândul lor? Sau antreprenorii nu mai pot obţine oferte competitive pentru împrumuturi? Cât durează şi cât costă ca un pensionar să-şi transfere contul de la o bancă la alta? Dacă sunt introduse unele elemente de concurenţă, vom vedea schimbări sistemice”, a declarat Giancarlo Giorgetti, ministrul Economiei, conform agenţiei de presă.

Giancarlo Giorgetti, ministrul Economiei, a afirmat în mod repetat că, în ultimii ani, profiturile semnificative ale băncilor au fost determinate de majorarea dobânzilor de către Banca Centrală Europeană şi de garanţiile de stat acordate pentru împrumuturile emise de precedentele guverne în contextul pandemiei, precizează sursa citată. Propunerea pentru atragerea de fonduri din sectorul financiar nu are susţinerea formaţiunii Forza Italia, partener din coaliţia de guvernare condus de Antonio Tajani, ministrul de Externe, situaţie care a generat tensiuni în cabinetul condus de Giorgia Meloni, premierul Italiei, notează sursa menţionată.

Antonio Tajani, vicepremier şi ministru de Externe al Italiei, a sugerat luna aceasta că băncile şi companiile din energie trebuie să fie pregătite pentru plata anticipată a impozitelor, în vederea consolidării finanţelor publice fără o creştere oficială a taxelor, informează agenţia de presă. Oficialul italian a afirmat că sprijinul suplimentar va asigura finanţarea bugetului pe anul viitor şi a oricăror măsuri suplimentare destinate protejării gospodăriilor în faţa preţurilor ridicate la energie, menţionează sursa citată.

Orice politică trebuie concepută după modelul acordului încheiat anul trecut de autorităţile italiene cu băncile şi firmele de asigurări pentru devansarea plăţilor de impozite către stat, a declarat jurnaliştilor Antonio Tajani, vicepremierul Italiei, în marja forumului de afaceri Ambrosetti organizat la Cernobbio, relatează sursa citată. Italia, a treia economie a zonei euro, a inclus deja în bugetul pe 2026 majorări de impozite care vizează băncile, companiile de asigurări şi tranzacţiile pe piaţă, decizie prin care a atras până la 6 miliarde de euro, transmite sursa menţionată.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb