Reuters: Papa Leon anunţă că îşi reia treptat activitatea după operaţia pentru cancer pulmonar

T.B.
Internaţional / 18 octombrie, 14:21

Sursa - Wikipedia.org

Sursa - Wikipedia.org

Papa Leon a anunţat duminică faptul că îşi va relua treptat activităţile obişnuite, în prima sa apariţie publică după intervenţia chirurgicală pentru cancer pulmonar suferită în urmă cu cinci zile, transmite Reuters.

Suveranul pontif, în vârstă de 71 de ani, a salutat mulţimea adunată în Piaţa Sfântul Petru, de la o fereastră a Palatului Apostolic, şi le-a mulţumit credincioşilor din întreaga lume pentru rugăciunile lor, relatează Reuters.

”După ce am depăşit această etapă delicată, îmi voi relua acum treptat activităţile, întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu şi al rugăciunilor voastre”, a declarat Papa Leon, vorbind cu o voce fermă şi clară, potrivit agenţiei.

Primul papă american din istorie a fost supus marţi unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea lobului inferior al plămânului drept, după diagnosticarea cu cancer pulmonar. Operaţia a provocat speculaţii privind impactul bolii asupra pontificatului său, început în urmă cu 17 luni, scrie Reuters.

Externat sâmbătă din spitalul Gemelli din Roma, pontiful a apărut duminică fără ajutor la fereastra Palatului Apostolic şi a condus, conform programului obişnuit, rugăciunea săptămânală de la prânz, transmite Reuters.

În mesajul adresat pelerinilor, Papa Leon i-a îndemnat să renunţe la ambiţiile egoiste şi să îl slujească pe Dumnezeu ”fără compromisuri”, relatează Reuters.

Apariţia publică marchează începutul revenirii sale la îndatoririle de conducător spiritual al celor aproximativ 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume, potrivit Reuters.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb