Preşedintele rus Vladimir Putin le-a replicat marţi că nu i-a fost ” frică niciodată de nimic”, într-o vizită la Universitatea de Stat din Novosibirsk, în Siberia (sud), unor studenţi, doctoranzi şi tineri cercetători, după ce i-a întrebat care sunt ”ameninţările” pe care le-ar putea reprezenta ”inteligenţa artificială pentru noi (Rusia)” şi care i-au răspuns că nu are de ce să se teamă, potrivit Reuters.
”Ca să vă spun adevărul, nu aveţi de ce să vă temeţi”, i-a răspuns unul dintre ei, în glumă, provocând râsete în adunare, conform Reuters.
”Mie nu mi-a fost frică niciodată de nimic”, i-a replicat Putin, potrivit Reuters.
Studentul a reluat şi a estimat că există ”o” ameninţare, conform Reuters.
”Dacă folosim constant inteligenţa artificială, riscăm să gândim mai puţin noi înşine”, a spus el, relatează Reuters.
Rusia se află, în prezent, în urma Statelor Unite sau a Chinei în domeniul inteligenţei artificiale (AI), potrivit Reuters.
Kremlinul a făcut din AI o ”prioritate” în 2019, transmite Reuters.
La adoptarea ”Strategiei Naţionale de Dezvoltare a AI”, la 19 noiembhrie 2025, Vladimir Putin recunoştea puterea de influneţă a diverselor AI, conform Reuters.
”Aceste modele generează volume uriaşe de date noi şi devin unul dintre instrumentele-cheie ale difuzării informaţiei. În acest sens, ele au capacitatea de a influenţa valorile şi vederile despre lume ale indivizilor, modelând mediul semnatic al unor naţiuni întregi şi, până la urmă, ale întregii omeniri”, declara el la un congres anual, potrivit Reuters.
Doar doi actori sunt recunoscuţi în Rusia în domeniul AI - Siber, care dezvoltă modelele GigaChat. şi Yandex, care dezvoltă YandexGPT, relatează Reuters.
Mai multe rapoarte şi articole de cercetare arată că Rusia înregistrează o întârziere puternică, din cauza sancţiunilor care i-au fost impuse de către Occident, conform Reuters.
Accesul Rusiei la cipuri şi infrastructuri este blocat în prezent, transmite Reuters.
Rusia a investit, până în prezwnt, doar câteva miliarde de dolari în inteligenţa artificială, potrivit Reuters.
Ea vrea să crească acste investiţii la 850 de miliarde de ruble (aproximativ opt miliarde de euro) pe an la orizontul lui 2030, conform Reuters.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2026, 10:07)
Singurul care il mai sperie pe Putler e "doctorul" hOarecare de la Obregia:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2026, 11:04)
Locuitorilor celui de-al treilea oraș ca mărime din Rusia li s-a cerut să rămână în case, să se țină departe de ferestre și să evite utilizarea dispozitivelor electronice sau optice în timp ce coloana prezidențială a președintelui Vladimir Putin trecea prin Novosibirsk
1.2. Lol (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2026, 14:45)
Vezi ca are obiceiul sa cada singur în capul lui, atunci când practica alba-neagra și nu-i iese... :))))
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.08.2026, 11:54)
"Aceste modele generează volume uriaşe de date noi şi devin unul dintre instrumentele-cheie ale difuzării informaţiei"
.... visul lui Putler, manipulare planetară :