ROCA Industry informează asupra unor modificări în structura de conducere executivă, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 2 octombrie 2025, Camelia Ene a renunţat la funcţia de Director General al companiei, pentru a da curs unei noi provocări profesionale, mandatul său urmând să înceteze la data de 31 octombrie 2025.
"Pe parcursul lunilor valoroase petrecute alături de ROCA Industry, din care ultimele 10 ca CEO, am avut ocazia să contribui alături de echipa ROCA Industry şi alături de echipele din cele 5 companii din portofoliul Holdingului la proiecte provocatoare cu un impact asupra segmentelor în care compania activează, având ca obiectiv consolidarea şi dezvoltarea holdingului pe termen lung. Doresc să mulţumesc echipei pentru sprijinul acordat şi să le urez succes în continuarea proiectului de a crea campioni regionali.”, a declarat Camelia Ene.
Totodată, Consiliul de Administraţie l-a numit pe Ioan-Adrian Bindea în funcţia de Director General interimar, pentru o perioadă de 6 luni, respectiv până la 30 aprilie 2026. Acesta este arhitectul principal al proiectului ROCA Industry şi a avut o contribuţie importanţă în dezvoltarea holdingului, ocupând anterior funcţia de CEO în perioada iunie 2022 - ianuarie 2025, precum şi cea de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, de la înfiinţarea holdingului şi până în septembrie 2025, se menţionează în comunicat.
"Îi mulţumim Cameliei Ene pentru implicarea şi contribuţia pe parcursul mandatului său de director general al ROC1 şi îi dorim succes în provocarile ei viitoare. Am convingerea ca în actualul context, Ionuţ Bindea este soluţia cea mai potrivită pentru a prelua mandatul interimar cu obiectivul clar de a asigura continuitatea direcţiei strategice asumate de Holding, direcţie ce are ca priorităţi retehnologizarea şi digitalizarea proceselor. Ne dorim să continuăm pe acest drum pentru a consolida şi accelera dezvoltarea companiei, având ca rezultat o creştere sustenabilă şi durabilă, care să creeze valoare reală pentru acţionari şi să consolideze poziţia Holdingului pe piaţă.”, a declarat Rudolf-Paul Vizental, Preşedinte al Consiliului de Administraţie.






















































1. Bravo Camelia!
(mesaj trimis de Isarescu în data de 03.10.2025, 09:50)
Camelia, CV-ul tau denota ca nu aveai ce cauta in marea familie ROCA/IMPETUM/AGISTA. Ei nu au nevoie acolo de niciun manager capabil, toate deciziile sunt luate in culise de Cionca si Olteanu, apoi Vizentaler este insarcinat sa le puna in aplicare.
Orice membru al conducerii ROC1, ROCA, Agista, Impetum etc. e doar de fatada, doar de ochii lumii. Cionca stie el cel mai bine cum sa conduca, nu are nevoie de manageri.
1.1. Nu stia in ce se baga (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Ermentaler în data de 03.10.2025, 12:54)
Saraca femeie, ea era bine intentionata, voia sa faca treaba, sa schimbe lucruri (profit careva? da, ar fi dragutz), dar in "ecosistemul" ROCA/IMPETUM sunt cu totul alte reguli, nu cele de piata ;).
Nu ma mira cu nimic ca pleaca, m-am mirat cand s-a angajat la ei. Lectie de viata, daca nu si-a facut due dilligence inainte, s-a luat dupa gardul vopsit si comunicatele lor frumoase de presa... Il asteptam pe urmatorul viteaz care va "prelua fraieie" megaholding-ului regional cu 8 companii, 10 fabrici, activ in 15 tari, care va schimba complet mersul planetei si va pune Romania pe harta acolo unde ii e locul
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.10.2025, 13:36)
in afara de MOL care e simplu de condus ce mare realizari a avut ? La roca trebuie competenta mai mare, e alt nivel de cunoastere intr-un holding
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Isarescu în data de 03.10.2025, 19:37)
Pai atunci de ce au luat-o, daca zici ca experienta ei de la MOL nu o califica pt acest post? Atunci e o greseala de recrutare din partea conducerii ROCA. Si au avut 2 ani de “interimar” cu Ionut Bindi, timp mai mult decat suficient sa recruteze pe cineva potrivit.
Oricum o dai, ROCA au dat-o din nou de gard.
2. ROCA e un circ
(mesaj trimis de GS în data de 03.10.2025, 10:07)
Ce comunicat plin de vorbe goale, la fel ca tot ce iese din gura lor. Omul era prea competent si cu coloana vertebrala pentru ce au ei nevoie acolo, cineva care doar sa execute ordinele trasate de partid.
Realitatea: Cionca & famiglia (ROCA, IMPETUM) sunt cei mai mai mari incompetenti din intreg business-ul romanesc. Nu stiu sa investeasca, nu stiu sa administreze si cel mai important, pare ca indiferent ce ce se intampla si de ori cate ori o dau in bara, nu vor sa se retraga si repeta aceleasi greseli. Campionii regionali la sifoane!
3. HAI ROC1, HAI ROMANIA
(mesaj trimis de Rocu în data de 03.10.2025, 12:05)
Stoleru a stat 5 luni, Camelia Ene a stat 10 luni, daca asta nu e imbunatatire, atunci nu stiu ce e!
Sa mai zica acum haterii ceva!
4. De unde stiti motivele plecarii ?
(mesaj trimis de anonim în data de 03.10.2025, 13:34)
Daca nu a fost competenta sa dupa compania pe profit ?
pana la urma ROCA avut si exituri bune, a vandut Frigotehnica dupa ce au adus-o pe profit
au vandut Arstesana dupa ce l-a crescut vanzarile de cateva ori si au facut fabrica noua
au vandut Romcargo cu profit foarte bun
asa ca nu mai vorbiti fara sa stiti
4.1. Bilant ROCA (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.10.2025, 19:44)
Falimentul RDF, Dachim si Adidana sterge dpdv financiar toate castigurile ROCA din toate exit-urile lor de succes.
Daca scazi comisioanele lor de management de 10 mil. EUR (e usor sa stii cat sunt, cauti pe anaf Roca management), vei vedea randamentul real pt actionarii ROCA, care de fapt e negativ! Nemaivorbind ca niciun actionar ROCA nu a vazut pana acum niciun leu dividend.
Si ignorand bineinteles inflatia.
Deci randament real ROCA pt investitori? Probabil -30%.
5. A FOST CAM INVIZIBILA
(mesaj trimis de anonim în data de 03.10.2025, 14:13)
doamna Camelia Ene a fost putin prezenta in cele 10 luni
nici nu stiam ca e CEO la ROCA
nu era pentru acest post