Rompetrol Georgia a deschis trei noi staţii de distribuţie carburanţi

F. A.
Companii / 31 mai 2012

Grupul Rompetrol continuă şi în acest an extinderea reţelei de distribuţie a carburanţilor în Georgia, după ce în 2011 a deschis alte 11 noi staţii, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei. În acest sens, subsidiara locală a Grupului a finalizat, în primul trimestru al anului, trei benzinării noi, ajungând în prezent la o reţea naţională de 68 puncte de distribuţie carburanţi.

Titov Buzescu, Vice Preşedinte Retail, Grupul Rompetrol, a afirmat: "Consolidarea şi creşterea prezenţei produselor Rompetrol în regiunea Mării Negre este obiectivul nostru în perioada următoare, iar platforma creată de Grup în ţări precum Moldova, Bulgaria, Georgia, Ucraina ne va asigura dezvoltarea şi atingerea acestui scop. În plus, strategia companiei este în acord cu economia în plină dezvoltare din Georgia, care se reflectă şi asupra pieţei de profil, prin mediul concurenţial şi condiţiile macroeconomice (fiscalitate, investiţii, etc), dar şi prin reglementări precum lipsa biocomponenţilor din carburanţi sau al nivelului obligatoriu al concentraţiei de sulf (Normele Euro 4)".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb