
Rompetrol Rafinare a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, o cifră de afaceri brută consolidată de 3,5 miliarde USD, în creştere cu 25% faţă de perioada similară din 2025, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Rezultatele au fost susţinute de condiţiile de piaţă, inclusiv de nivelul cotaţiilor internaţionale la materii prime, produse petroliere şi componenţi bio, dar şi de o creştere a consumului de carburanţi.
În acelaşi timp, compania a raportat un EBITDA (rezultat operaţional înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) în creştere cu 65% în primele 6 luni din 2026 comparativ cu S1 2025, în timp ce rezultatul net consolidat a urcat la 40,4 milioane USD.
Performanţele financiare au fost influenţate şi de factori independenţi de activitatea companiei, precum plafonarea temporară a marjei comerciale aplicată în perioada aprilie - iunie 2026, cu un impact direct asupra segmentelor de rafinare şi distribuţie.
Din punct de vedere operaţional, Petromidia Năvodari - cea mai mare rafinărie din România - a procesat 2,6 milioane de tone de ţiţei în S1 2026. Acest nivel este cu 7% mai scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, contracţie determinată de oprirea planificată a instalaţiilor timp de trei săptămâni, în luna martie, pentru revizia tehnologică programată.
Finalizate cu succes în primul trimestru, aceste lucrări de mentenanţă asigură operarea în condiţii de deplină siguranţă, continuitatea proceselor tehnologice şi protecţia mediului. Funcţionarea stabilă şi la randamente optime a rafinăriei Petromidia a permis companiei să îşi menţină rolul strategic în asigurarea şi stabilitatea aprovizionării cu carburanţi pe durata perioadei de criză declarate pe piaţa de profil din România.
Producţia de carburanţi (benzine, motorine, combustibil de aviaţie) a ajuns la 2,1 milioane de tone, compania majorând considerabil ponderea de produse direcţionate pe piaţa domestică - de la 56% din total în S1 2025, la 69% în S1 2026.
Perspectivele pentru a doua jumătate a anului sunt rezervate, având în vedere că situaţia geopolitică din zona Mării Negre a afectat, în iulie, rutele maritime, programarea transporturilor de mărfuri şi fluxurile logistice regionale. Evoluţia este atent monitorizată pentru a asigura continuitatea eficientă a activităţilor de producţie şi ajustarea corectă a scenariilor operaţionale.
Contribuţia Rompetrol Rafinare la bugetul de stat a depăşit 1,3 miliarde de dolari în prima jumătate a anului, confirmând importanţa economică şi consistenţa operaţiunilor companiei, al treilea cel mai mare contributor al României.
Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Segmentul de rafinare•

Segmentul de rafinare a atins în prima jumătate a anului o cifră de afaceri brută de 3 miliarde de dolari şi un profit operaţional (EBITDA) de 90 milioane de dolari.
În semestrul I, Petromidia a procesat aproape 2,6 milioane de tone de materii prime, în scădere cu 7% faţă de S1 2025, fluxurile de ţiţei fiind asigurate cu sprijinul KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan. Continuitatea aprovizionării a fost menţinută cu eforturi considerabile, fiind demonstrate rezilienţa lanţului operaţional şi capacitatea de adaptare a companiei şi a Grupului din care face parte.
Cea mai mare rafinărie din România a funcţionat la capacitate optimă, în principal cu ţiţei greu, cu conţinut ridicat de sulf (KEBCO - Kazakh Export Blend Crude Oil), şi cu amestecuri de ţiţei uşor din Kazahstan, Azerbaidjan sau Guyana, precum şi cu componente pentru producţia de motorină şi combustibil de aviaţie, reţetele fiind adaptate pentru a răspunde cât mai eficient cererii crescute de pe piaţă.
Producţia de benzină a fost în primul semestru de peste 700 de mii de tone, în scădere cu 15%, iar producţia de motorină şi combustibili pentru aviaţie a atins aproape 1,4 milioane de tone, cu un uşor declin faţă de S1 2025. Nivelurile de producţie au fost influenţate în principal de sistarea proceselor operaţionale pe perioada reviziei programate.
În S1 2026, gradul de utilizare a capacităţii de rafinare din Petromidia a fost de 98,11%, context în care rafinăria a obţinut un randament al produselor albe de 86,54%, o producţie de combustibil de aviaţie de aproximativ 225 de mii de tone şi a reuşit îmbunătăţirea Indicelui de Intensitate Energetică (EII) la un nou minim istoric de 92 de puncte, cu 0,4 puncte sub nivelul consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În ceea ce priveşte rafinăria Vega (singurul producător intern de bitum şi hexan), cantitatea de materii prime procesate în semestrul I 2026 s-a ridicat la circa 164 de mii de tone, un nivel în scădere, pe fondul reducerii fluxurilor de materii prime şi semifabricate livrate de Petromidia.
Această evoluţie reflectă optimizarea fluxurilor între cele două unităţi de procesare, prin limitarea transferurilor interne şi orientarea către valorificarea directă a produselor finite din Petromidia şi îmbunătăţirea profitabilităţii.
Rafinăria Vega a înregistrat parametri operaţionali buni, cu un consum energetic de 2,61 GJ/t şi o pierdere tehnologică de 0,7%. Totodată, procesarea de păcură a crescut cu aproximativ 15 mii de tone (peste 40%) faţă de anul precedent, pe fondul unei cereri mai ridicate de bitum.
În plus, unitatea din Ploieşti a început, în luna aprilie, producţia unui nou solvent cu valoare adăugată ridicată - hexanul cu o puritate minimă de 60% -, un produs strategic dezvoltat prin optimizarea instalaţiei N-Hexan, menit să asigure eficienţă sporită în procesele de extracţie din industria alimentară locală şi să consolideze profilul de exportator al companiei pe pieţele externe din Europa şi Asia.
Segmentul de petrochimie•

În prima jumătate a anului, producţia totală de polimeri a segmentului petrochimic a ajuns la 44 de mii de tone, marcând o creştere de 12% faţă de perioada similară din 2025.
Evoluţia a fost susţinută de funcţionarea stabilă a instalaţiilor de Polipropilenă (PP) şi Polietilenă de Joasă Densitate (LDPE), care a permis menţinerea unui nivel optim al producţiei, în pofida evoluţiilor nefavorabile ale cotaţiilor pe piaţa internaţională de profil şi a volatilităţii ridicate a marjelor de petrochimie. Unitatea LDPE funcţionează cu etilenă din import.
În S1 2026, cele două instalaţii au procesat 62 de mii de tone de materii prime, respectiv 41 de mii de tone de propilenă şi 21 de mii de tone de etilenă.
În contextul perturbărilor majore ale transporturilor internaţionale, producţia de polimeri rezultată din singura divizie petrochimică din România a fost direcţionată în proporţie de 65% către piaţa internă, pentru a onora livrările către partenerii din industriile de profil, susţinând astfel mai multe segmente de producţie din ţară.
Compania şi-a extins portofoliul de polimeri cu valoare adăugată ridicată prin lansarea, în luna martie, a unui nou sortiment de copolimer, conceput special pentru cerinţele tehnice riguroase din industriile auto şi alimentară. Acest demers strategic, care reflectă flexibilitate, viziune şi o puternică adaptabilitate la piaţă, vizează aprovizionarea cu materie primă pentru componente auto de înaltă rezistenţă, ambalaje alimentare conforme cu normele UE, precum şi pentru diverse obiecte injectate sau sisteme complexe de închidere.
Segmentul de petrochimie, singurul producător de polipropilenă şi polietilenă din România, îşi păstrează rolul esenţial în industria locală, având premise solide pentru a-şi recâştiga competitivitatea pe piaţa internă şi regională odată cu stabilizarea cererii şi normalizarea condiţiilor din piaţa polimerilor.
Segmentul de distribuţie•

În prima jumătate a anului, segmentul de distribuţie a înregistrat venituri brute de 2,1 miliarde USD, în creştere cu 27% faţă de perioada similară din 2025, în timp ce profitul operaţional brut (EBITDA) s-a situat la peste 41 de milioane USD, în scădere cu 11% faţă de S1 2025.
Vânzările de carburanţi prin canalul en-gros au crescut cu 7%, reflectând consolidarea relaţiilor cu clienţii de business şi instituţionali, precum şi câştigarea unor contracte cu volume ridicate de consum, care au generat un flux constant de livrări pe parcursul semestrului.
De asemenea, vânzările din sectorul de retail au crescut cu 3%, susţinute de optimizarea reţelei de staţii, de eforturile constante de atragere şi fidelizare a clienţilor, precum şi de asigurarea calităţii carburanţilor şi a continuităţii aprovizionării.
În acest an, Rompetrol Downstream şi-a propus extinderea reţelei cu 13 noi staţii de distribuţie, amplasate strategic pe drumuri de mare viteză şi echipate cu pompe multiprodus, skid-uri GPL şi puncte de încărcare rapidă de 150 kW.
Planurile de extindere sunt susţinute şi de un proiect strategic la nivelul reţelei Rompetrol, care vizează implementarea, în 26 de puncte noi, a unor staţii de încărcare ultra-rapidă destinate vehiculelor uşoare şi grele. Proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană prin programul Connecting Europe Facility (CEF).
La finele lunii iunie 2026, Rompetrol Downstream opera o reţea de distribuţie formată din 1.208 puncte de comercializare aflate în funcţiune, incluzând staţii proprii şi partenere, unităţi mobile (expres şi cuve), precum şi baze interne de aprovizionare.
















































Opinia Cititorului