Roverul marţian Curiosity ar putea fi ultimul rover nuclear

F. A.
Internaţional / 25 noiembrie 2011

Când roverul marţian Curiosity va fi lansat mâine, miriada de instrumente ştiinţifice de la bord va fi alimentată de o baterie de plutoniu, însă ar putea fi ultimul cu o astfel de putere, dacă bugetul Agenţiei Spaţiale Nord-Americane (NASA) pe anul viitor nu va fi aprobat, conform The Register.

Agenţia spaţială şi departamentul american pentru Energie rămân fără resursele nucleare, şi anume izotopul radioactiv plutoniu-238, al cărui căldura este convertită în electricitate pentru a alimenta misiunile spaţiale ce nu pot funcţiona, pentru un motiv sau altul, pe bază de panouri solare.

Când misiunile spaţiale încă erau considerate un efort nobil, Statele Unite cheltuia mult pentru producerea proprie a acestei surse de energii, iradiind neptuniu-237 într-un reactor nuclear, al cărui ultimă producţie a fost sistată în 1988.

De atunci, americanii s-au bazat pe aprovizionarea de către Rusia a depozitelor sale şi pentru a-şi menţine programul spaţial viu, însă acordul s-a încheiat în 2009, după ce statul rus a decis că ori nu mai poate, ori nu mai doreşte să continuă să vândă NASA.

Comitetul de creditare al Casei Reprezentanţilor a cerut NASA, într-un raport, să lucreze concertat alături de Departamentul pentru Energie pentru a aduce producţia de Plutoniu-238 operaţională cât mai repede posibil. Însă Casa reunită a spus Departamentului pentru Energie că nu are de unde să ia cei 10 milioane de dolari necesari pentru producţia izotopului de plutoniu.

Anul trecut, Consiliul de Consultare al NASA a declarat: "fără Plutoniu-238 ca şi combustibil pentru nave, explorarea sistemului solar va trebui abandonată şi alte obiective de explorare, reduse." Rămâne de văzut dacă Guvernul american are urechi să asculte.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb