Royal FrieslandCampina N.V. anunţă, într-un comunicat remis redacţiei, că a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operaţiunilor sale din România, incluzând brandul Napolact şi facilităţile de producţie din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş.
Potrivit sursei citate:
„Decizia vine în urma unei analize strategice a activităţilor FrieslandCampina în România şi este aliniată cu strategia Diviziei Europene RFC de a se concentra pe pieţele sale principale, pe segmente de creştere cu valoare adăugată, pe sinergii la nivelul companiei şi pe pieţele în care laptele provenit de la fermierii membri Royal FrieslandCampina poate fi valorificat în mod optim.
Deşi compania din România deţine o poziţie de lider pe piaţa locală a lactatelor, activităţile sale oferă sinergii limitate cu portofoliul din Europa şi nu foloseşte lapte de la fermele membre Royal FrieslandCampina. Cu Bonafarm Group ca nou proprietar, compania din România are noi oportunităţi de creştere”.
Dustin Woodward, Preşedintele Royal FrieslandCampina Europa, a declarat:
„FrieslandCampina România are o istorie bogată şi o poziţie puternică pe piaţa locală, brandul Napolact fiind unul dintre cele mai apreciate din România. Compania este bine condusă de manageri experimentaţi, susţinuţi de o echipă de oameni excepţionali. Astfel, decizia de a renunţa la aceste operaţiuni nu a fost luată cu uşurinţă. Acest pas ne permite să aliniem mai bine portofoliul european cu strategia noastră de a maximiza valoarea laptelui produs de membrii Royal FrieslandCampina, permiţându-ne să ne concentrăm resursele mai eficient. În acelaşi timp, tranzacţia oferă noi oportunităţi de creştere pentru afacerea din România şi pentru brandul Napolact sub conducerea unui partener cu o prezenţă regională mai puternică.”
Attila Csanyi, CEO al Bonafarm Group:
„FrieslandCampina România este o companie cu o istorie îndelungată. Suntem convinşi de calitatea ridicată a producţiei, managementul profesionist şi de oamenii competenţi. Deoarece procesarea lactatelor este una dintre ariile de business strategice ale Bonafarm Group, vedem o oportunitate excelentă de a continua împreună dezvoltarea companiei şi a brandului Napolact - valorificând expertiza locală, dezvoltând în continuare facilităţile de producţie şi continuând colaborarea cu echipa existentă. Sub rezerva obţinerii aprobărilor necesare din partea autorităţilor de reglementare, intenţionăm să investim în creşterea capacităţii facilităţilor, să păstrăm relaţiile solide şi de cooperare cu partenerii comerciali şi furnizorii şi să contribuim la dezvoltarea industriei lactatelor din România.”
Sursa citată concluzionează:
„Acordul priveşte participaţia Royal FrieslandCampina în entitatea românească ce deţine brandul emblematic Napolact, operează două unităţi de producţie moderne în Cluj-Napoca şi Târgu Mureş şi are aproximativ 400 de angajaţi. Tranzacţia este supusă aprobărilor uzuale de reglementare, inclusiv avizului Consiliului Concurenţei din România, şi se estimează că va fi finalizată până la sfârşitul lunii decembrie 2025.
Ca parte a acestui proces, Royal FrieslandCampina va colabora cu Bonafarm Group pentru a asigura o tranziţie lină pentru toţi factorii implicaţi”.
Opinia Cititorului