Slack, aplicaţia de mesagerie deţinută de Salesforce, a blocat recent alte firme de software să caute sau să stocheze mesaje din baza de date a aplicaţiei, a relatat marţi The Information.
Un purtător de cuvânt al Salesforce a declarat că firma a modificat recent termenii şi condiţiile serviciului şi a îndrumat Reuters către un comunicat publicat pe site-ul companiei pe 29 mai.
„Pe măsură ce inteligenţa artificială ridică probleme critice legate de modul în care sunt gestionate datele clienţilor, ne angajăm să oferim servicii AI şi de date într-un mod atent şi transparent,” a spus purtătorul de cuvânt.
În declaraţia din mai, Salesforce a afirmat că „întăreşte măsurile de protecţie privind modul în care datele accesate prin API-urile Slack pot fi stocate, utilizate şi partajate”.
Un API (interfaţă de programare a aplicaţiilor) permite comunicarea standardizată, schimbul de date şi funcţionalităţi între diverse componente sau aplicaţii software.
De la implementarea acestor modificări de către Salesforce, aplicaţii precum Glean şi altele nu mai pot indexa, copia sau stoca pe termen lung datele accesate prin intermediul API-ului Slack, potrivit The Information.
Glean a declarat că aceste schimbări vor împiedica clienţii să adauge datele din Slack în indexul de căutare sau în graful de cunoştinţe al Glean, afectând astfel „capacitatea de a folosi datele proprii împreună cu platforma de AI enterprise aleasă”, conform unui e-mail trimis clienţilor Glean şi citat în raport.
Firmele de AI sunt supuse unei supravegheri sporite privind modul în care gestionează datele personale şi ale clienţilor în procesul de antrenare a modelelor de inteligenţă artificială.
Glean nu a răspuns imediat solicitării Reuters pentru un comentariu.