Salvarea capitalismului sau mântuirea individului

TEODOR FLEŞERU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 octombrie 2015

Salvarea capitalismului sau mântuirea individului

Capitalismul părea în floare, câştigase teren, sugrumase economic socialismul desuet al imperiului comunist, a dat în pârg şi chiar în stambă prin 2008.

De atunci încoace, multă lume încearcă să-i prevestească apocalipsa, devenind un fel de concurs de cine poate diagnostica cel mai bine racilele, cine poate prescrie remediul sau compune discursul funerar. Mă rog, funebru.

Spre exemplu, Robert Reich se întreabă în noua sa carte, "Salvarea Capitalismului, pentru cei mulţi, nu pentru cei puţini", apărută pe 7 octombrie 2015, cum poate fi salvat capitalismul american, de a nu cădea pradă propriilor porniri egoiste şi hrăpăreţe.

Salvarea trebuie să vizeze resuscitarea unei economii mulsă abuziv printr-o dominaţie monopolistă care bulversează oportunităţi, salarizare, venit personal şi încredere publică în viitor. Mai exact, ea trebuie restructurată în aşa fel încât cetăţenii să nu plătească excesiv accesarea unor servicii vitale, cum ar fi asigurările de sănătate, cardurile bancare, achitarea facturilor generate de împrumuturi pentru educaţie şi alte necesităţi intempestive, plăţi care cresc în mod constant, într-un ritm care depăşeşte acumularea unui venit.

Fostul ministru al economiei în mandatul Clinton, un apreciat erudit în economie politică, Robert Reich, se înhamă în această lucrare la limpezirea modului în care americanii se raportează la economie, înţelegând-o şi vorbind despre ea.

Punctul de plecare e chiar vorbirea referitoare la subiect, limbajul folosit în lumea business-ului, care ajută la consolidarea mitului că sectorul privat există ca entitate magică exclusivă, imună la maşinaţiunile toxice ale guvernului. Şi fără s-o mai lungească, Robert Reich o arde scurt: nu există "piaţă liberă" sau principiu democratic precum "piaţa ştie cel mai bine cum stau lucrurile".

Ne amintim aici de teza liberală a laisez faire-ului: "Laisez faire, laisez passer, tout va de lui meme". Şi de formula: Preţurile se fac la piaţă.

"Puţine sunt ideile care au otrăvit mai multe minţi decât cea de «piaţă liberă»", scrie Reich, "existând undeva în univers, unde guvernul nu este invitat. Prin acest unghi orice inegalitate sau nesiguranţă generate de piaţă sunt asumate ca naturale, consecinţe inevitabile ale «forţelor impersonale ale pieţei»... Dacă nu eşti plătit suficient pentru a-ţi asigura traiul trainic, asta este. Dacă alţii îşi trag miliarde, trebuie că le merită. Dacă milioane de oameni sunt şomeri sau dacă salariile lor intră la apă sau dacă trebuie să trudească la trei joburi şi n-au idee cât vor câştiga luna sau chiar săptămâna viitoare, nasol, dar nu e decât efectul «forţelor pieţei»".

Nu o spune, dar în sângele lucrării colcăie mirajul socialismului luminat, cel despre care Marx ne promitea că va ieşi din găoacea capitalismului super copt. Reich merge mai departe cu vivisecţia, afirmând că guvernul sau clasele guvernante au impus întotdeauna regulile jocului economic, iar aceste încorsetări legale şi sistemele pe care le sprijină afectează bunăstarea diurnă a naţiunii mai mult decât oricare alte politici guvernamentale.

Reich ne oferă multe exemple despre modul în care, date fiind interesele lor, cei avuţi s-au folosit atât de finanţarea campaniilor electorale, cât şi de un lobby post-electoral agresiv pentru a crea un sistem care nu e nici liber, nici arbitrar, ci măsluit spre beneficiul celor puţini şi exploatarea celor mulţi. Şi Reich purcede a-şi demonstra teza demolând pilonii structurali ai capitalismului american, pentru a ne arăta cum e construită economia şi unde trebuie să se schimbe, analizând pe rând ce înseamnă să deţii o proprietate, care e nivelul admisibil al monopolizării, cum au evoluat contractele, care sunt opţiunile atunci când facturile nu mai pot fi plătite şi cum se implementează regulile economice.

"Regulile sunt economia", afirmă el, adăugând că n-a fost vorba de vreun spirit liber amorf care să fi dezlănţuit cavalcada speculativă de rău augur a Wall Street-ului, mizând pe "o mare varietate de pariuri riscante dar lucrative, dându-se undă verde băncilor să acorde credite ipotecare celor care nu şi le puteau permite", ceea ce a dus la recesiunea mondială din 2008. Iar asta graţie celui mai prietenos guvern american care putea fi cumpărat de banii injectaţi în campanii politice şi un lobby care a deschis uşa unei pieţe "mai libere".

Antidotul capitalismului hrăpăreţ, crede Reich, poate fi găsit în trecutul Americii, doar reglat cu fineţe pentru practicile contemporane ale corporatismului. Mai exact, guvernul trebuie să pună piciorul în prag şi să dicteze noile reguli ale economiei în câteva puncte cheie: modul în care candidaţii îşi finanţează campaniile pentru funcţii politice; cum sunt reglementate şi demontate monopolurile - prin legi federale antitrust; şi la ce beneficii legale sunt îndrituite corporaţiile, cum ar fi răspunderea limitată, care permite întreprinderilor să eschiveze datoriile la stat - ceea ce, de regulă, nu e posibil pentru oamenii de rând.

Reich reaminteşte cititorilor că America are legi antitrust încă din 1890, când senatorul democrat John Sherman a sponsorizat o lege antitrust de referinţă, fără să facă vreo diferenţă între puterea politică şi cea economică. "Dacă nu tolerăm un rege ca putere politică, n-ar trebui să tolerăm un rege al producţiei, transporturilor şi comercializării celor necesare vieţuirii", a declarat acesta, iar regulile care guvernează economia "reflectă în egală măsură valorile morale şi judecăţile vizavi de ceea ce e bun şi vrednic sau corect".

"Cei avuţi", ne spune Reich, "nu sunt mai deştepţi sau superiori moral decât noi ceilalţi. Însă ei sunt deseori mai norocoşi, mai privilegiaţi şi mai puternici".

Sigur, există soluţii salutare pentru re-infuzarea capitalismului cu sânge proaspăt, dar impunerea lor nu e posibilă fără o mobilizare masivă a tuturor forţelor democratice. "Următoarea provocare", conchide Reich, "nu e adresată tehnologiei sau economiei. E provocarea la care trebuie să răspundă democraţia," iar aceasta trebuie recâştigată din ghearele corporaţiilor.

Şi ca să ne demonstreze că nu se mulţumeşte doar cu teoria, Robert Reich îi invită pe toţi cetăţenii responsabili, "fie ei conservatori sau progresişti", să-l contacteze în oraşele în care îşi va lansa "Salvarea Capitalismului", rugându-i să se gândească la cele ce vor auzi, venind cu sugestii, şi... să se mobilizeze pentru ce ar putea urma.

Chestie grea rescrierea regulilor economice, ca să nu mai vorbim de punerea lor în practică. La noi. Complicat, dacă nu imposibil. Există şi o variantă mai simplă de rezolvare a impasului economic pentru omul de rând. Soluţia vine din Uruguay, de la însuşi preşedintele acestei ţări între 2010 şi 2015, Jose Mujica, cunoscut drept "Pepe" Mujica.

Mujica e un fost luptător Tupamaros, un grup revoluţionar de inspiraţie cubaneză din anii '60-70, arestat de patru ori până în 1973, evadând de două ori, prin tuneluri săpate din închisoare şi spre închisoare, din 1973 până în 1985 prizonier politic al dictaturii militare, amnistiat odată cu reinstaurarea democraţiei, apoi ministru al agriculturii şi senator ca membru al unei coaliţii de stânga, ca în 2010 să devină preşedinte, continuând să trăiască o viaţă austeră, donând 90% din salariul de $12.000 unor organizaţii de caritate pentru cei săraci şi pentru micii antreprenori. Conduce un Volkswagen din 1987, n-a locuit în vila prezidenţială (prea mare, prea multă cheltuială), iar filosofia lui despre o viaţă fericită e s-o trăieşti cu sobrietate, învăţând să te limitezi la ceea ce e absolut necesar şi corect

Într-unul dintre ultimele interviuri, Mujica declara că în prima parte a vieţii a fost fermier, "iar apoi m-am dedicat luptei pentru schimbare şi îmbunătăţire a vieţii în societatea mea. Astăzi sunt preşedinte, iar mâine, la fel ca toţi ceilalţi, nu voi fi decât un morman de viermi, apoi voi dispărea. Mai presus de orice iubesc viaţa şi sper să mă prezint lumii pe ultima turnantă a existenţei mele drept cineva care intră într-un bar şi îi spune barmanului: De data asta fac eu cinste!"

În cei zece ani de carceră, când nu i s-a permis să pună mâna pe vreo carte, dar nu l-au putut opri să gândească, Pepe a ajuns la următoarea concluzie supremă: "Fie eşti fericit cu foarte puţin, liber de tot acel bagaj exterior, pentru că fericirea e interioară, fie nu ajungi nicăieri. Nu îndemn la sărăcie, îndemn la sobrietate. Poţi începe întotdeauna de la zero, de o mie de ori dacă e nevoie. Nu poţi învăţa de la nimeni, doar din propria experienţă".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Bine, Dorel!

    Mai baga! 

    Reich ăsta este probabil un neomarxist întârziat, cartea lui fiind din start desuetă.

    Mai nimerit ar fi fost un titlu de genul "Revenirea la capitalism" pentru că Occidentul, inclusiv SUA, a depășit de ceva timp această etapă. 

    Capitalismul hrăpăreţ de care vorbește Reich s-a transformat ușor ușor într-un socialism bancaro-corporatist "multilateral dezvoltat" :) din chinga căruia nu se mai poate ieși decât printr-o revoluție morală, alternativa fiind "cu picioarele înainte":))  

    Corporatismul și ce o mai urma după, bazându-se pe una din cele mai detestabile caracteristici ale firii umane, lăcomia, l-a transformat pe Om într-un produs de unică folosință, ghidat dupa principiul "Consum, deci exist." 

    Într-adevăr, Mojica (ce nume predestinat, sărac adică!) ne oferă răspunsul: "Fie eşti fericit cu foarte puţin, liber de tot acel bagaj exterior, pentru că fericirea e interioară, fie nu ajungi nicăieri."

    Mi-i și închipui pe parlamentarii români cuprinși de o fericire interioară intensă, la volanul unui Volksvagen 1987 sau Dacia Solenza:)))  

    Capitalismul, asa cum se prezinta el azi, nu e decat imaginea noastra din oglinda. E ca un drog; desi stim ca ne duce spre pierzanie nu ne putem imagina lumea fara el.

    Nu prea exista nici o cale de "redresare"....Capitalismul a avut succes atunci cand cea mai mare parte a "capitalului " era detinut de un numar cat mai mare de intreprinzatori... exista o concurenta cu adevarat. Acum cand acest -capital- din aproape in aproape cu dezvoltarea asa zisului capitalism a devenit parte a unui numar resrans de persoane...nu mai exista nici o concurernta. Din datele ce se spun ca peste 70 % din capital ar reveni unui numar de doar cateva % din populatia globului...ce mai vrem ??? Datoriile guvrnamentale in aproape toate tarile sunt peste masura..etc. Deci cu alte cuvinte stam la mana acelor "putini " capitalisti care detin peste 70 % din capitalul lumi... Si atunci ce facem ?? Interesul lor nu este de a "reforma"..,redistribui..deoar ece toate aceste actiuni sunt urmate de costuri... Ei nu vor sa piarda si stau si asteapta... Ce???..

Apanova
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

24 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9471
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6905
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7699
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.6173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro