Preţurile untului se apropie de niveluri record în întreaga lume, pe fondul unor factori care variază de la dificultăţile cu care se confruntă fermierii din Europa şi Noua Zeelandă, până la creşterea cererii în Asia şi schimbările de strategie ale procesatorilor de lactate, informează Bloomberg, de la care relatăm cele ce urmează.
Această combinaţie de factori pune presiune pe costurile produselor alimentare, afectând inclusiv patiseriile artizanale. „Când trebuie să schimbăm furnizorul, vedem diferenţa imediat. Unii percep preţuri cu 25-30% mai mari”, afirmă Robin Orsoni, reprezentant al lanţului parizian Mamiche. Cu toate acestea, Mamiche a decis să absoarbă costurile: „Vrem să ne facem clienţii fericiţi. Avem nevoie de unt.”
Europa şi Noua Zeelandă furnizează împreună aproximativ 70% din untul exportat la nivel mondial. Ambele regiuni au început anul 2025 cu stocuri foarte scăzute, ceea ce a contribuit la majorarea preţurilor, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Criza are rădăcini în 2022, când inflaţia şi scumpirea carburanţilor au afectat puternic fermierii europeni. Procesatorii de lactate au căutat să-şi protejeze marjele, alegând să producă mai multă brânză, în detrimentul untului. Spre deosebire de unt, care lasă în urmă lapte bătut cu utilizări limitate, fabricarea brânzei permite valorificarea completă a laptelui, inclusiv a zerului - un produs secundar extrem de solicitat în industria alimentară şi în nutriţia sportivă.
Astfel, producţia de unt în Uniunea Europeană a scăzut constant şi, conform estimărilor Departamentului american al Agriculturii (USDA), va ajunge la cel mai redus nivel din ultimii opt ani.
În Noua Zeelandă, un alt jucător-cheie pe piaţa globală a lactatelor, producţia de unt stagnează la circa 500.000 de tone pe an din 2020, fără să revină la nivelurile de dinaintea pandemiei.
În paralel, cererea pentru unt a crescut rapid, în special în Asia. În 2025, consumul global este estimat să crească cu 2,7%, depăşind producţia. China a înregistrat o creştere de 6% într-un singur an, Taiwan de 4%, iar India, cel mai mare consumator mondial, cu 3%.
Companii precum lanţul franţuzesc de patiserii Bakehouse din Hong Kong resimt direct această schimbare. Co-fondatorul Gregoire Michaud a declarat că firma a ajuns să consume anual 180 de tone de unt - dublu faţă de anul anterior - şi o cantitate similară de smântână. Din cauza lipsei de stocuri şi a preţurilor ridicate, Bakehouse a fost nevoită să îşi diversifice rapid reţeaua de furnizori, potrivit sursei citate.
Perspectivele rămân incerte. Preţurile untului sunt influenţate şi de conflictele geopolitice, blocajele din lanţurile de aprovizionare şi disputele comerciale care au dus la creşterea costurilor şi pentru alte materii prime. Mai mult, valurile recente de căldură din Europa ar putea agrava situaţia, afectând producţia de lapte şi crescând cererea pentru produse lactate precum îngheţata.
Opinia Cititorului