SEBASTIAN VLĂDESCU:"Nu ne mai batem pe front, dar ducem un model de luptă economică în subteran"

A consemnat ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 septembrie 2015

"Nu ne mai batem pe front, dar ducem un model de luptă economică în subteran"

"Dacă modelul de conflict global va rămâne la acest tip, este mult mai bine decât dacă China se va încăiera cu Statele Unite sau cu Rusia"

FED nu va majora dobânzile

"În următorii 20 de ani, s-ar putea să avem nevoie noi de câteva sute de mii de tineri care să vină în România"

"De trei ori NU pentru aplicarea Codului Fiscal împreună cu legea salarizării bugetarilor"

Pieţele financiare din toată lumea sunt nerăbdătoare să afle decizia pe care FED urmează să o adopte în această lună (16-17 septembrie), context în care băncile comerciale, dar şi cele centrale au început să reacţioneze.

Dacă înainte de scăderea bursei din China şi devalorizarea yuanului, analiştii se aşteptau la creşterea dobânzilor de către FED, acum aceştia pariază din ce în ce mai mult că FED nu va majora dobânzile.

În acest context, au loc mişcări în sectorul bancar din întreaga Europă, în anticiparea deciziei FED, întrucât pieţele sunt foarte nervoase şi volatile peste tot în lume.

Domnul Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanţe, se numără printre cei care cred că FED nu va majora dobânzile în acest an.

Domnia sa ne-a mai declarat, într-un interviu, că dezvoltarea de politici de absorbţie a emigraţiei va fi o necesitate, în douăzeci de ani, iar că ţara noastră ar putea avea nevoie de câteva sute de mii de tineri, în condiţiile în care în viitor fondul de pensii va fi în stare critică.

Cât priveşte Codul Fiscal, domnul Vlădescu susţine că este sustenabil în forma adoptată recent, dar nu este de acord cu punerea în practică a Codului Fiscal împreună cu legea salarizării bugetarilor.

Reporter: Va mări Federal Rezerve (n.r. Banca centrala a SUA) dobânzile la următoarea şedinţă care va avea loc peste câteva zile?

Sebastian Vlădescu: Americanii au lansat zvonul creşterii dobânzilor încă de anul trecut, după care, acum trei luni, Janet Yellen, preşedintele FED, a spus că membrii instituţiei au dedus că pot fi majorate dobânzile în septembrie.

Părerea mea este că, cel puţin până în decembrie, nu se vor mări. Sunt prea multe incertitudini ca FED să mai vină cu astfel de acţiuni.

Tot ce s-a întâmplat recent în China, preţul petrolului şi al mărfurilor în general, ce se întâmplă în Orientul Apropiat şi Mijlociu, toate acestea creează nesiguranţă pe pieţele financiare.

Reporter: Puteţi face un tablou a ceea ce se întâmplă în lume?

Sebastian Vlădescu: Sunt evenimente normale, ţinând cont de întâmplările din trecut.

Cel mai solid eveniment economic, în momentul de faţă, este China.

Orice raţiune cât de cât normală îţi spune că anumite ritmuri de creştere nu pot fi menţinute şi că anumite politici nu pot fi păstrate la infinit. La un moment dat, acestea vor începe să se ajusteze.

Când trec mai mulţi ani, oamenii încep să-şi dea cu părerea despre încetarea acestor politici, despre posibila apariţie a unor bule, despre nefuncţionalitatea pieţelor - astfel de informaţii despre China au început să circule acum 5-6 ani, în special despre nefuncţionalitatea economiei chineze pe modelul implementat acum 25 de ani.

Reporter: Economia Chinei s-a bazat încă din anii "60 pe exporturi, iar acum doi ani chinezii au început să utilizeze şi consumul propriu pentru creşterea economică. Acum, însă, vor să treacă din nou la exporturi.

Sebastian Vlădescu: În ceea ce priveşte consumul propriu, China are o mare problemă. Pentru că nu poate funcţiona democratic, China trebuie să menţină un model naţional de business în care să îmbine elemente de democraţie cu elemente de control al populaţiei.

Dacă, mâine, China s-ar democratiza, ar fi o mare problemă din punct de vedere politic.

Pe de altă parte, bogăţia creează intenţie de democraţie în mintea oamenilor.

Un om, cu cât câştigă mai mult, începe să aibă idei, să gândească în alţi termeni, la libertate, nu mai este slab.

Modelul bazat pe export le permitea chinezilor să menţină sute de milioane de oameni - nu spun sclavagism - dar într-un sistem care permite un control solid asupra lor.

Dar dacă vrei să ai consum intern trebuie să le dai bani cât mai multor oameni, să măreşti veniturile individuale. Dacă le creşti nivelul de trai, oamenii încep să gândească şi devin periculoşi.

Părerea mea este că, acum, strategii Partidului Comunist Chinez au o problemă şi, din această cauză, par ezitanţi. Ei ştiu că trebuie să mărească consumul intern, că modelul bazat pe export ajunge să aibă disfuncţionalităţi şi că, până la urmă, eşti dependent şi de alţii.

Dar, prin această acţiune economică, este clar că va creşte riscul de a pierde controlul.

Cred că este o dispută solidă în structura de conducere a Partidului Chinez vizavi de desfăşurarea acestui proces: cum să mărim creşterea veniturilor individuale care generează dorinţă de libertate, de democraţie, cu necesitatea unui control strict?

În lupta asta se fac paşi înainte şi înapoi.

În China lucrurile nu se programează pe doi-trei ani.

Pe noi ne şochează evenimente de ieri, pe când strategiile în China se fac pe 10-20 de ani.

Aşa sunt planurile la Beijing, la fel ca şi la Washington şi cred că şi Rusia începe să gândească în termeni de deceniu.

Din punctul acesta de vedere, o cădere a bursei de 30% sau o devalorizare a yuan-ului de peste 20% sunt evenimente solide în ziua când se întâmplă, dar pe parcursul a 10 ani devin nişte întâmplări care pot să arate că a început o tendinţă sau să fie un şoc într-o zi, care, însă, dispare acum.

La fel s-a întâmplat cu prăbuşirea Lehman Brothers, în 2008. Când s-a întâmplat, a fost şoc, astăzi, însă, e istorie şi reprezintă generatorul unor alte evenimente care ne-au dus în starea în care suntem astăzi.

La fel se întâmplă acum în China. Pare o criză majoră, dar, de fapt, trebuie să vedem ce va genera această prăbuşire în economia chineză şi, subsecvent, în economia asiatică şi în cea globală, în următorii 10-20 de ani.

Este clar că avem o luptă între China şi Statele Unite, la fel cum avem un parteneriat între China şi Statele Unite. Dar mai avem o luptă între Rusia şi China şi un parteneriat între Rusia şi China.

Sunt multe lucruri nelămurite între marile puteri.

Nu este foarte clar dacă Rusia şi China se aliază împotriva Statelor Unite sau dacă Statele Unite şi China se aliază împotriva Rusiei, sau dacă este o stare extrem de fluidă, în care fiecare dintre ei se aliază cu fiecare, încercând, de fapt, să se lovească.

Mi se pare că aşa este jocul în momentul de faţă.

Nu ne mai batem pe front, dar ducem un model de luptă economică în subteran care, de fapt, nu are neapărat rolul de a te învinge, ci de a te ţine pe tine în incapacitate să mă învingi.

În acest context trebuie să vedem lucrurile.

China foloseşte nişte arme pe care le are, la fel cum fac şi Statele Unite.

Noi vorbim acum la devalorizarea yuanului, dar să ne uităm puţin şi la evoluţia dolarului faţă de euro în ultimii 15 ani. Vom vedea salturi majore de la 0,9 euro/dolar la 1,30.

Tot timpul au existat şocuri, după care au existat perioade de creştere sau de scădere constante.

China este o ţară care se schimbă şi încearcă să găsească nişte politici care să fie funcţionale într-o ţară care evoluează, care se transformă într-un mod inimaginabil acum 30 ani. Chinezii încearcă, în momentul de faţă, să-şi găsească locul, să se poziţioneze în frunte.

Reporter: FED-ul devalorizează dolarul, yuanul se devalorizează, euro la fel. Unde ajungem?

Sebastian Vlădescu: La sfârşit, ajungem la acelaşi echilibru în care am fost până înainte de devalorizare.

Dacă ne dăm seama de această luptă între marile puteri, tot ceea vedem în jurul nostru sunt gloanţe ale acestui război.

Reporter: Iar noi, cetăţenii, vom plăti pagubele.

Sebastian Vlădescu: Piaţa de capital americană are o vorbă - toate pierderile le plăteşte gospodina americană.

Din păcate, în toate politicile globale, scopul final pe care unii îl văd peste 5-10 ani nu ţine foarte tare cont de interesul momentan al unui individ sau unui grup de indivizi.

Hai să ne gândim la un război, care este cel mai dur exemplu de ignorare a individului.

Într-un război, individul nu mai contează, se lucrează cu unităţi. La fel se lucrează şi la nivel de politici globale.

Nu poate să stea China să se gândească ce se va întâmpla cu cetăţeanul rus sau german dacă el devalorizează yuanul. Acesta este un fapt pe care nu ai cum să-l schimbi.

Dacă modelul de conflict global va rămâne la acest tip, este mult mai bine decât dacă China se va încăiera cu Statele Unite sau cu Rusia.

În clipa când accepţi că între marile puterii există o luptă, un pseudo-război, te întrebi dacă îl preferi pe acesta sau vrei trasformarea lui într-un conflict armat, cu victime.

În fiecare etapă sunt unii care pierd şi unii care câştigă şi invers, acesta este jocul global în momentul de faţă.

Tipul de lume în care am ajuns să trăim a dus la acest tip de relaţii internaţionale. Mi se pare mai bun decât conflictul armat.

Noi ne plângem că ne-am născut în România, dar ne situăm între cele două miliarde de cetăţeni care ne-am născut în partea bună a lumii. Mai sunt încă două miliarde care s-au născut în partea cea mai rea a lumii şi încă vreo trei miliarde care s-au născut între noi şi cele două miliarde din partea foarte rea.

Eu zic că e noroc să te naşti în România.

Reporter: Ce va face Uniunea Europeană?

Sebastian Vlădescu: Am discutat despre China şi consider că, în acest proces de luptă, ceea ce face China înseamnă, la scară istorică, focuri de armă trase de nevoie şi ajustări făcute tot de nevoie.

Repet, Statele Unite nu cred că vor majora dobânzile până în decembrie. Cred că subiectul va deveni din ce în ce mai puţin important şi poate va fi luat în discuţie la o şedinţă FED de anul viitor.

UE va da drumul la bani în continuare, pentru că altceva nu are ce să facă.

În subsidiar însă, UE lucrează la planuri pe termen lung - la fel ca SUA sau China - pe care nu le vedem, dar sunt directive care, în timp, schimbă modalităţi de acţiune ale statelor, diverselor organizaţii, politicilor economice.

Uniunea Europeană are planuri pe 15-20 de ani pe care nu le citeşte nimeni, chiar dacă se fac publice. Dar o parte din aceste planuri se vor implementa.

Bruxelles-ul are nevoie de o creştere a integrării europene şi atunci putem spune că proiectul este viu.

Vom avea în curând o Uniune Bancară şi o oarecare participare la această entitate a ţărilor din afara zonei euro.

Bugetul Uniunii Europene înseamnă astăzi în jur de 1,2% din suma bugetelor statelor membre, iar bugetul federal la nivelul Statelor Unite înseamnă jumătate din bugetele totale ale statelor membre ale SUA.

Probabil că, în viitor, va creşte bugetul Uniunii Europene de la 1,2%, la 3,5-4%, după cum vor stabili diverse politici europene comune.

Tot aud spunându-se că România nu are un proiect de ţară, ceea ce este fals. România are ca scop de ţară integrarea în UE, care înseamnă moneda euro, desfiinţarea graniţelor, liberă circulaţie, bugete comune în viitor.

Sunt tot felul de lucruri care se întâmplă şi cred că ar trebui să ne uităm în sus şi să vedem cum mergem şi noi înainte, dacă poporul român vrea să se integreze în Uniunea Europeană.

Ceea ce eu cred că vrea.

Reporter: Preşedintele BCE a spus că Banca Centrală Europeană este pregătită să suplimenteze măsurile de relaxare cantitativă.

Sebastian Vlădescu: Ce să facă altceva? Dacă tot i-a dat drumul...Ce-mi e 60 de miliarde, ce-mi e 80 de miliarde...

Reporter: BCE a redus estimările pentru inflaţie, zona euro vrea creştere economică de 1,7%. Nu se mai aude nimic de Grecia...

Sebastian Vlădescu: Creşterea economică a zonei euro este, în continuare, optimistă. Cât despre Grecia, pare că situaţia s-a calmat.

Reporter: Dar problema există.

Sebastian Vlădescu: Dacă nu-şi va îndeplini criteriile, Grecia va primi mai puţini bani şi se va întoarce la masa negocierilor.

Este o chestie strict de ritm.

Dezvoltarea de politici de absorbţie a emigraţiei va fi o necesitate, în douăzeci de ani

Reporter: Care este opinia dumneavoastră despre criza imigranţilor?

Sebastian Vlădescu: Trebuie să dezvoltăm neapărat politici de absorbţie a emigraţiei. Nu este chestiune de a vrea sau nu, cred că, în douăzeci de ani, va fi o necesitate.

Populaţia Europei va continua să îmbătrânească şi va începe să refuze să facă diverse munci.

De aceea, după exemplul Germaniei cu turcii, al Franţei cu magrebienii sau al SUA cu latino-americanii, Europa va trebui să înveţe să absoarbă populaţii, care să-i aducă sporul de vitalitate necesar.

Din păcate, discuţiile despre politici demografice s-au dovedit inutile, pentru că sunt state ca Danemarca sau Germania, cu politici demografice mult mai solide decât România, care nu pot creşte natalitatea.

Este o chestiune care vine mai repede din egoism şi o să vă explic de ce spun asta.

Definiţia bogăţiei este relativă. Un african va spune despre noi, de exemplu, că suntem foarte bogaţi.

Noi, europenii, facem parte din primul miliard de oameni bogaţi din lume. Când spui primul miliard, nu pare cine ştie ce, dar când te gândeşti că sunt şase miliarde de oameni mai săraci, percepţia este alta.

Cele şase miliarde de oameni sunt obişnuiţi să facă, fiecare, câte 3-4 copii sau patru, iar miliardul în care ne numărăm noi face unul sau 1-2.

Statistic, noi suntem din ce în ce mai puţini şi trebuie să ne pregătim pentru venirea celor care sunt mai mulţi. Aici nu este o chestiune de opţiune individuală.

E adevărat că prima reacţie la venirea imigranţilor este de respingere, de închidere a graniţelor, dar, pe termen lung, Europa - ca şi România, la un moment dat - va avea nevoie de intrări de oameni din exteriorul zonei.

Este mult mai bine să ne pregătim pentru respectivele fluxuri!

Dacă însă vorbim despre problema fluxurilor de imigranţi şi refugiaţi din această vară, a răbufnirii bruşte, este cu totul altă poveste.

Nu ştim de ce şi cum s-a destabilizat Siria, care e legătura între destabilizarea Siriei şi a Irakului, ce se întâmplă în Libia, în toată Africa de Nord...

Acestea sunt întâmplări de astăzi, care ţin de decizii şi acţiuni politice ale unor actori majori de acum 5, 10, 15 ani, iar acum vedem rezultatele.

Cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă Europa, Statele Unite, China, Rusia, în momentul de faţă, ar fi să găsească soluţii ca Irakul, Siria şi Libia să se stabilizeze.

Reporter: De ce nu utilizăm NATO ca să neutralizăm ISIS?

Sebastian Vlădescu: Nu ştim încă de ce a apărut ISIS!

Sunt discuţii care mă depăşesc, la nivel de informaţie.

Pot să am doar nişte opinii personale pe baza informaţiei publice existente, opinii care sunt destul de ferme: au fost erori de politici în fiecare din aceste state şi nu s-a venit cu partea funcţională.

Ştim să destabilizăm, dar cum să restabilizăm în alţi parametri nu mai ştim.

Avem cazul Afganistanului, Irakului, Siriei, Libiei, Ucrainei - în toate aceste zone s-au produs transformări, revoluţii, războaie, războaie civile, sub diverse forme de destabilizare.

De exemplu, a fost eliminat un dictator dintr-o zonă, s-a transformat o anume structură, dar nu s-a pus la loc ceva funcţional. Ba chiar s-au creat premisele unor viitoare destabilizări şi mai mari.

De exemplu, situaţia din Siria şi Irak creează o gravă problemă legată de Turcia. Deja există un stat kurd, nerecunoscut, dar are capitală, sunt bani acolo, se face business - este foarte activ acest stat în Irak.

Problema este că turcii au circa 20 de milioane de kurzi, la graniţă.

Ce faci când ai o problemă între Kurdistan şi Turcia, cea din urmă fiind stat NATO?

Cred că deja sunt multe premise pentru lucruri mai grave.

La nivel declarativ, NATO nu intervine în aceste zone, pentru că statutul organizaţiei nu prevede acest lucru.

Cred că, istoric, perioada de acum poate fi asemănată cu perioada războaielor religioase din Europa - între protestanţi şi catolici.

La mijlocul mileniului al doilea, când a apărut protestantismul, ţările din nord au devenit protestante, sudul a rămas catolic. Şi între protestanţi au apărut separaţii.

Au fost o sută de ani de instabilitate militară, politică, economică, statală în Europa, care a avut la bază diferenţe religioase doar ca pretexte.

Cred că islamul este cam în aceeaşi fază acum, având probleme interne de funcţionalitate - şiiţi, suniţi, fiecare cu secte care nu se suportă cu altele. E o lume care trebuie să se aşeze.

Reporter: Nu este ciudat că lupte se duc în Siria de vreo trei ani şi acum, dintr-o dată, sunt sute de mii de refugiaţi şi de imigranţi în Europa?

Sebastian Vlădescu: Este clar că s-a permis. Părerea mea este că este vorba despre un agrement între turci şi anumite segmente islamice.

Primii care puteau să blocheze valul de imigranţi erau turcii.

Deschiderea bruscă spre Europa, acceptarea unui flux de peste o sută de mii de oameni - brusc plecaţi în călătoria aceasta - ţine de o anumită organizare.

Cine, cum şi de ce a făcut această organizare, cum este ea parte din războiul global de care vorbeam mai sus, este o discuţie la care nu am răspunsuri.

Reporter: Dar de ce nu s-au dus refugiaţii în ţările arabe, că e mai aproape?

Sebastian Vlădescu: Acolo îi primeşte cineva?!

Reporter: Valul acesta uriaş al imigranţilor ameninţă destabilizarea Europei ?

Sebastian Vlădescu: Nu cred că este o problemă pentru Europa să absoarbă în timp - şapte-zece ani - un milion de imigranţi.

Reporter: N-ar trebui ca România să facă referendum ca să consultăm populaţia cu privire la primirea imigranţilor?

Sebastian Vlădescu: Haideţi să facem mai întâi un referendum dacă vrem să fim în Uniunea Europeană. Următorul referendum să-l facem să vedem dacă ne îndatorăm ca să plătim salariile.

Dacă trecem la politici de referendum, haide să organizăm referendumuri pe toate temele importante, inclusiv pe tema imigranţillor.

S-ar putea ca rezultatul referendumului să fie foarte ciudat şi departe de ce ne închipuim noi că vrea poporul român.

Din punctul meu de vedere, o politică bazată pe referendumuri naţionale care se implementează este foarte interesantă.

Cât de periculoasă poate fi o astfel de politică, las un semn de întrebare.

Reporter: Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că ţara noastră nu reuşeşte să integreze minoritatea romă de atâţia zeci de ani. Cum ne vom descurca cu cei aproape 6500 de imigranţi şi refugiaţi?

Sebastian Vlădescu: 6500 nu este un număr consistent - eu zic că nici 70.000 nu este.

Problema este că nu avem condiţii pentru ei, nu avem pregătire ca să-i integrăm.

Acei 1.700 de imigranţi, cifră care se vehicula de autorităţile române, ar reprezenta un pas foarte bun ca să ne antrenăm.

Pentru că, în următorii 20 de ani, s-ar putea să avem nevoie noi de câteva sute de mii de tineri care să vină în România.

Dacă ne uităm la evoluţia fondului de pensii, vom vedea că, în câteva zeci de ani, nu va mai avea cine să ne plătească pensiile.

Fără restructurări majore ale politicii de pensie, fiul meu nu o să o primească niciodată pensie, pentru că nu va avea de unde.

E adevărat că cel mai simplu ar fi să nu primim pe nimeni: avem deja problemele noastre, avem cetăţenii noştri care sunt la fel de săraci şi de înapoiaţi ca imigranţii. Să ne rezolvăm problemele noastre interne şi pe celelalte să le ignorăm o vreme.

Dar eu spun să încercăm să învăţăm cum să absorbim un număr de 2.000 de imigranţi anul ăsta, 4.000 anul viitor, încă 5.000 peste 2 ani sau 10.000 sau 15.000, în 3 ani.

Noul Cod Fiscal, combinat cu legea salarizării bugetarilor: Nu!, Nu!, Nu!

Reporter: Care este opinia dumneavoastră despre Codul Fiscal?

Sebastian Vlădescu: Întotdeauna se poate mai bine. În momentul de faţă, riscul pe care îl ridică acest Cod Fiscal, aşa cum a fost aprobat de Parlament, după părerea mea, merită asumat.

Limitele de sustenabilitate depind de creşterea economică.

Dacă avem un an bun şi facem 4,5% creştere economică, pe fondul unor rezultate bune în agricultură, al creşterii exporturilor şi al consumului, este foarte sustenabil Codul Fiscal.

Dacă facem 2% creştere economică, este mai puţin sustenabil.

Dacă facem 1%, Codul Fiscal este nesustenabil.

Reporter: Dar combinaţia noul Cod Fiscal cu legea salarizării bugetarilor?

Sebastian Vlădescu: Nu! Nu! Nu! De trei ori, de cinci ori, de zece ori "Nu!"

Reporter: Spuneţi că nu trebuie aprobată legea salarizării bugetarilor.

Sebastian Vlădescu: Creşterea salariilor cu 10-15-20 -50% este o mare eroare, care se va întoarce împotriva oamenilor care par acum că beneficiază.

Istoria se repetă.

E uşor să spui acum: "Calculele îmi arată că pot să o fac!"

Probabil că, dacă mai reduci investiţiile, îţi iese deficitul.

Poţi să faci nişte calcule care îţi arată că, anul viitor, dacă măreşti toate salariile cu 25%, funcţionezi.

Dar, în mod evident, creşterea de salarii creează probleme atât pentru buget, cât şi pentru piaţa privată, pentru că va apărea întrebarea: "Funcţionarilor publici le dă statul 25% şi noi, din mediul privat, care plătim taxele din care se achită suplimentul de 25%, de-abia discutăm de creşteri de salarii de 3-5%".

Nu cred că vreo fabrică funcţională discută de creşteri de salarii, în condiţiile în care aproape nu ai inflaţie şi mai ai un supliment de lichiditate generat de reducerea TVA.

Este total antieconomic să ai această discuţie.

Este la fel de politic cum a fost Codul Fiscal la momentul prezentării lui.

PSD a folosit jucăria pe care ar fi utilizat-o opoziţia, după care au început să vină semnale, să se intre uşor în zona de raţionalitate şi, astfel, clasa politică a ajuns la o formulă care este, după părerea mea, sustenabilă, cu riscuri acceptabile, cu avantaje potenţiale pentru toată lumea, anul viitor şi peste doi ani, dar pe care nu poţi să o amesteci cu încă o lovitură politică, prin mărirea salariilor cu 25%.

Dacă ai creştere economică, toată lumea o să spună că am fost băieţi deştepţi. Doar că România nu mai este singură.

Nu mai poţi să iei măsuri de unul singur. Dacă intră China în recesiune şi nu mai cumpără produse nemţeşti, imediat Germania şi Italia întrerup achiziţiile din România şi scad exporturile.

În momentul când traduci asta în venituri bugetare, angajaţii încep să aibă probleme şi, în loc de creştere economică, te pomeneşti că ai stagnare.

La 0% sau la -1% sau chiar la +1% nu ai nici un program sustenabil.

Reporter: Când are loc Consiliul Consultativ al foştilor miniştri de finanţe?

Sebastian Vlădescu: Dacă există aşa ceva, eu nu am auzit şi nu am fost invitat. Pâna pe 4 septembrie nu am primit vreo invitaţie.

Reporter: Vă mulţumesc !

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. PE scurt niste brute. SI astazi Inca Mai rad cum ATI facut micsorarea de capital la Oltchim...

    Citat din interviul dat de dl. Vladescu: "Nu ne mai batem pe front, dar ducem un model de luptă economică în subteran care, de fapt, nu are neapărat rolul de a te învinge, ci de a te ţine pe tine în incapacitate să mă învingi." Ideea se regăseşte ca principiu fundamental al conceptului chinezesc de "război fără restricţii". Aşadar, o opinie avizată din partea dlui. Vlădescu.

    dar timpul le rezolva intr-un fel sau altul pe toate.

    Nu-mi place deloc tipul, dar apreciez ca are o gindire buna, cu radacini in realitate. Este interesant ca nici el nu este in stare sa explice multe lucruri, unele fundamentale. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

20 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9279
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4613
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7162
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.2817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro