Servicii Financiare

3 iunie 2010
Prima evaluare oficială a rentabilităţii fondurilor private de pensii, în iunie

PENTRU PILONUL II,Prima evaluare oficială a rentabilităţii fondurilor private de pensii, în iunie

Gabriela CăpăţînăCompanii / 29 mai 2010

O comparaţie oficială între rentabilităţile fondurilor private de pensii (Pilonul II) va putea fi făcută la finalul lunii iunie, după doi ani de activitate a sistemului, după ce noua metodologie de calcul a indicatorilor de performanţă în sistemul de pensii obligatorii (Pilonul II) a trecut, vineri, de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Good.bee credit a acordat în primele 6 luni credite de 8 milioane de lei

F. A.Companii / 26 mai 2010

În primele 6 luni de funcţionare good.bee credit a acordat credite în valoare totală de 8 milioane lei. În conformitate cu poziţionarea pe piaţă a instituţiei specializate în micro-finanţare, 98% dintre aceste credite au fost acordate întreprinzătorilor din mediul rural. De altfel, 92% din credite vizează activităţi legate, direct sau indirect, de agricultură, afirmă Anca Ciobanu, directorul general al good.bee credit, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Amenzi de 830.000 lei pentru evaziune fiscală

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 7 mai 2010

Controalele efectuate de comisarii Gărzii Naţionale în aprilie, în vederea combaterii evaziunii fiscale, s-au soldat cu amenzi de 830.000 lei şi confiscarea unor mărfuri în sumă de 684.000 lei, informează Agenţia Naţională de Administrare...

ANAF înăspreşte controalele

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 7 mai 2010

Agenţia Naţională de Adminis­trare Fiscală (ANAF) va declanşa, în perioada următoare, acţiuni de verificare "mult mai drastice" pentru combaterea evaziunii fiscale, a anunţat, ieri, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, citat de Mediafax.

X-Trade Brokers: Leul s-a apreciat faţă de Euro cu 2,57%

F. A.Companii / 3 mai 2010

"De la începutul anului şi până în prezent, moneda europeană s-a depreciat puternic comparativ cu majoritatea monedelor lumii, atât din cauza crizei din Grecia, cât şi ca urmare a rezultatelor economice slabe înregistrate de Zona Euro, precum...

WBS a fost cel mai activ intermediar la Sibex în aprilie

F. A.Companii / 3 mai 2010

Casa de brokeraj WBS România a ocupat prima poziţie în topul intermediarilor de pe piaţa derivatelor a Bursei din Sibiu (Sibex), în luna aprilie, cu un rulaj de 48.613 contracte, fiind urmată de Tradeville şi Broker Cluj, a anunţat operatorul de...

Goldman Sachs, acuzat că şi-a înşelat clienţii

A.T.Internaţional / 17 aprilie 2010

Grupul Goldman Sachs, unul din titanii Wall Street-ului care au prosperat pe timp de criză, a fost acuzat că şi-a înşelat clienţii prin vânzarea de titluri de valoare ipotecare, plan secret conceput de un hedge fond condus de John Paulson, care a...

Primăria preia parţial creditele RADET

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 15 aprilie 2010

Creditele contractate de Regia Autonomă pentru Distribuţia Energiei Termice, în 1997-1998, pentru reabilitarea sistemului de termoficare în Bucureşti, în valoare totală de 45 milioane euro, vor fi restituite parţial de către Primăria Capitalei,...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro