SIF Oltenia şi-a sporit profitul de peste trei ori în primul semestru, la 182,27 milioane lei

F. A.
Piaţa de Capital / 14 august 2009

SIF Oltenia (SIF5) a avut un profit net de 182,27 milioane lei (43,09 milioane euro) în primele şase luni ale acestui an, de peste trei ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în urma vânzărilor participaţiilor la Bancpost şi Automobile Craiova.

În primele şase luni ale anului trecut, SIF Oltenia obţinuse un profit net de 53,77 milioane lei.

Compania a atras venituri totale de 227,17 milioane lei (53,7 milioane euro) în intervalul ianuarie - iunie 2009, de 3,3 ori mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut, de 68,02 milioane lei. De asemenea, costurile totale ale societăţii au avansat de trei ori, la 41,3 milioane lei (9,7 milioane euro), după ce în acelaşi interval al anului trecut se cifrau la 13,73 milioane lei.

La nivelul celui de-al doilea trimestru al acestui an (intervalul aprilie - iunie) SIF Oltenia a înregistrat un profit net de 169,64 milioane lei, de peste 13 ori mai mare decât cel afişat în primul trimestru, în condiţiile în care compania şi-a vândut, la începutul lui iunie, participaţia de 3,49% în cadrul Bancpost, către grupul elen EFG Eurobank pentru suma de 12,75 milioane euro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb