SIF Transilvania a avut un profit net de 109,82 milioane lei în primul semestru, în urcare cu 46%

F. A.
Piaţa de Capital / 14 august 2009

Societatea de investiţii financiare SIF Transilvania (SIF3) a obţinut un profit net de 109,8 milioane lei (26 milioane euro), în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu aproape 46% faţă de nivelul din perioada echivalentă a anului trecut, după ce veniturile sale au urcat cu 41%.

Cea mai mare parte a profitului semestrial a fost obţinută în ultimele trei luni (aprilie - iunie), când societatea de investiţii a avut un câştig net de 105,8 milioane lei (25 milioane euro), în contextul în care şi-a lichidat participaţiile minoritare la mai multe companii deţinute în portofoliu.

Una dintre cele mai importante tranzacţii a fost realizată în a doua jumătate a lunii iunie, când SIF Transilvania şi-a vândut participaţia de 3,49% din capitalul Bancpost, pentru 12,75 milioane euro.

În intervalul ianuarie - iunie 2009, compania a atras venituri totale de 142,46 milioane lei (33,68 milioane euro), cu 41% mai mari decât cele afişate în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 101,09 milioane lei. Totodată, costurile societăţii au urcat cu 45%, la 29,78 milioane lei (7,04 milioane euro), faţă de nivelul înregistrat în semestrul I din 2008, de 20,55 milioane lei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb