Bursa de Valori Bucureşti afişa scăderi moderate pe majoritatea indicilor la jumătatea şedinţei de tranzacţionare de miercuri, în vreme ce acţiunile din sectorul SIF erau printre puţinele pe verde, cu un câştig mediu de 1,5%.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 1,67%, până la 3.743,34 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,94%, până la 2.245,31 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 1,52%, până la 17.381,49 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, pierdea 1,57%, ajungând la 7.517,62 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cobora cu 0,89%, până la 354,77 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, scădea cu 0,07%, până la 514,67 puncte.
Bursele europene se apreciau semnificativ la jumătatea zilei, susţinute de creşterile din sectoarele bancar şi al industriei chimice, generate de rezultatele bune afişate de banca spaniolă Santander şi de grupului german Bayer.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,79%, până la 4.564,79 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 1,52%, până la 5.253,35 puncte. Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 1,28%, până la 3.373,48 puncte.
Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) erau cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 3,03 milioane lei, şi se ieftineau cu 5,76%, la 1,31 lei, după ce un oficial al National Bank of Greece (NBG) a negat interesul grupului bancar elen pentru preluarea băncii cu sediul în Cluj.
Pe acelaşi segment, titlurile BRD SocGen (BRD) pierdeau 1,52%, la 9,70 lei, pe o lichiditate de 453.100 lei.
Pe segmentul SIF, preţul acţiunilor SIF Oltenia (SIF5) urca cu 2,29%, la 0,895 lei, în urma unor tranzacţii de 967.100 lei, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) avansau cu 2%, la 0,77 lei, pe un rulaj de 350.400 lei.
În alte sectoare ale pieţei, acţiunile companiei farmaceutice Zentiva (SCD) câştigau 0,76%, până la 0,66 lei, în timp ce titlurile Petrom (SNP) se depreciau cu 1,2%, la 0,246 lei.
















































